Când verișoara mea a spus că a plâns în hohote la această carte am spus că ori dramatitează ea ori cartea e mult prea bună, așa că am hotărât să o cumpăr și eu. Am terminat-o din prima zi, cu câteva pauze de cafea și mers la baie, deși, dacă aș fi putut, o luat și acolo. „Iarta-ma că te-am iubit” are un limbaj simplu, unii ar spune că mult prea simplu, mai ales în ceea ce privește dialogurile de la început, dar de îndată ce te afunzi tot mai mult în firul poveștii, de îndată ce a da orice să fii față în față cu Petru Alexandru și să-l poți strânge de gât, atunci nu te mai interesează de limbaj. Odată ce începe suferința, tot ce îți dorești este să se termine cât mai repede. Am citit cealaltă jumătate a cărții cu ochii în lacrimi. Am plâns o oră întreagă după ce am aflat despre copil și l-am urât pe Petru Alexandru din tot sufletul peste ce-a făcut.

O carte care încheie seria într-un mod perfect. Cassandra Clare a reușit încă o dată să ne umple inimile de bucurie. Finalul cărții este unul pe care l-am așteptat încă de la primele volume.