”Un jurnal al dragostei și al despărțirii” mi se pare o capodoperă stilistică în care sensibilitatea pregnantă și duioșia, caracteristice mai curând femeilor, impresionează. Un jurnal al doliului impregnat cu dor care se citește cu sufletul.

„Șoferul din Oz” este o lectură plăcută, relaxantă, uimitoare, o mărturie a perioadei tulburi de după 1989. Pentru istoria post-decembristă are valoare de document, pentru potentații vremii și cei care încercau să pătrundă în lumea afacerilor este o rememorare, deși, părerea mea este că ceea ce se întâmplă în anumite structuri și de la un anumit nivel pe scara socială de acum are similitudini cu acea perioadă, pentru tineri e o invitație la reflecție, pentru cei care-au trăit acele vremuri este o re-aducere aminte cu aflarea unor informații atunci doar bănuite.Asemeni cărții „Sunt o babă comunistă” excelent ecranizată și volumul de față va fi, speram, subiect de film.Documentar, artistic sau o fericită împletire între cele două, cu siguranță va avea succes și va suscita același interes mai ales în plan internațional. Apărută într-un tiraj de lux (hârtie albă, lucioasă, coperta dură, supracopertă, semn de carte din mătase), cartea merită un loc în biblioteca personală nu doar a bibliofililor ci și a cititorilor obișnuiți.

Amintirile „dintr-o viață suspendată” te țin captiv în călătoria prin cele două lumi reale, redate de autoarea Suleika Jaouad, pentru care „singura modalitate de a îndura suferința era să o transformi în artă”. Lumi pe care nu le poți deplin controla, dar care reprezintă viața-un dar de care nu (prea) știm să ne bucurăm și/să-l prețuim. „ Între două lumi” are două părți, distincte, în realitate două călătorii: una prin infernul suferinței, cealaltă de (re)cunoaștere a recunoștinței și de mulțumire. Lectura e dureroasă, rupe bucăți din sufletul cititorului, simți că te sufoci, simți durerea la propriu, dar continui să citești adâncindu-te într-o realitate care nu e a ta, dar ar fi putut să fie.