Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

teonastase

Membru din 04/05/2020

Aprecieri

Aprecierii review

5

aprecieri

Rating

Review Coment

18

review-uri

Povestea mea - Michelle Obama

Povestea mea - Michelle Obama

Puternică. Sinceră. Implicată. Așa am perceput-o eu pe Michelle Obama pe tot parcursul cărții. Doar o persoană puternică poate trece prin toate schimbările și compromisurile pe care le cere faptul de a fi soție de politician și, mai apoi, de președinte. Doar o persoană sinceră are curajul de a povesti despre numeroasele sacrificii pe care le-a făcut de dragul familiei, de când soțul a pășit pe scena politică. Și doar o persoană implicată ca ea, ar fi reușit să implementeze și să ducă la bun sfârșit o serie de proiecte sociale ambițioase, proiecte prin care a adus o schimbare în America pe durata celor două mandate ale lui Barack: ”Let’s Move!”, ”Joining Forces”, ”Reach Higher”, ”Let Girls Learn”. Am simpatizat-o de la început și mă bucur că, pe parcurs ce i-am citit autobiografia, am ajuns să îi cunosc cu adevărat viața și să îmi dau seama că este unul dintre cele mai bune modele de urmat din viața publică, din ultimii ani. Soție devotată, mamă grijulie, fiică iubitoare, Michelle demonstrează prin povestea ei că fiecare persoană poate ajunge sus dacă are încredere în sine, își urmează visurile și depune efort pentru a își îndeplini obiectivele propuse. Recomand cartea cu sinceritate și promit că veți avea foarte multe de învățat din ea.

2021-02-20 06:00:01

0

Pacienta tacuta - Alex Michaelides

Pacienta tacuta - Alex Michaelides

”Pacienta tăcută” a fost tare captivantă! M-a prins în mrejele ei, pagină cu pagină și s-a jucat mereu cu mintea mea, încât nu mă așteptam deloc la ”bomba” de la final. Iar faptul că acest roman este unul de debut, face povestea și mai valoroasă.   Cartea a fost considerată thrillerul anului 2019. Alex Michaelides a știut pe ce ”butoane” să apese ca să mă intrige și i-am dat 5 stele.

2021-02-20 06:00:01

0

Homo Deus. Scurta istorie a viitorului - Yuval Noah Harari

Homo Deus. Scurta istorie a viitorului - Yuval Noah Harari

”Homo Deus” este continuarea bestseller-ului ”Sapiens” și prezintă diversele ipoteze ale lui Harari despre cum ar putea deveni (și fi) lumea în viitor. Lupta pentru putere, prelungirea vieții, crearea de noi forme de viață, eradicarea bolilor, noile tehnologii sau manimatarile genetice, sunt doar câteva dintre aspectele pe care Harari ni le detaliază cu pasiune în acest al doilea volum.   Mi s-a părut foarte interesantă partea legată de curentul dataist, ce va domina lumea viitorului. Algoritmii vor fi cei care ne vor contoriza orice detaliu din viaţa privată, profesională și socială. Volumul uriaș de date pe care inteligența artificială îl va procesa, va face ca omul să devină din ce în ce mai nesemnificativ, iar asta este cam de speriat, nu credeți?

2021-02-20 03:00:32

0

Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari

Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari

Cartea "Sapiens - Scurtă istorie a omenirii" este un must read pentru toți cei pasionați de istorie, tineri și vârstnici deopotrivă. Nu este o carte tipică de istorie, cu evenimente prezentate în ordine cronologică, ca în manuale, ci este o analiză a evenimentelor care l-au făcut pe om să devină cine este astăzi. Cu multe teorii și argumente care mai de care mai interesante. Cum și de ce a apărut limbajul? Ce rol a jucat știința în sfârșitul lui Homo sapiens? Cum am ajuns să stăpânim lumea? Cum au ajuns să fie importante religiile? Cum au fost create sistemele economice? Pentru toate aceste întrebări și nu numai, Harari interpretează o mică, dar foarte importantă parte din istoria omenirii, prin numeroase exemple. Mi-a plăcut mult!

2020-11-19 05:21:15

0

Vara in care mama a avut ochii verzi - Tatiana Tibuleac

Vara in care mama a avut ochii verzi - Tatiana Tibuleac

„Vara în care mama a avut ochii verzi” este o carte aparte. Este profundă, tristă, te răscolește tare, dar e frumoasă totodată… și te face să te trezești la realitate și să îți evaluezi propria relație cu familia. M-a cucerit de la primul paragraf. Scrie atât de bine Tatiana!

2020-11-19 05:21:15

0

Inocentii - Ioana Parvulescu

Inocentii - Ioana Parvulescu

Mi-a plăcut modul de povestire al Ioanei Pârvulescu, felul în care a înlănțuit trecutul cu prezentul și a conturat fiecare personaj în parte. A fost o adevărată plăcere să mă las purtată cu inocență pe străzile vechi ale Brașovului, într-un timp în care totul era mai ușor și mai frumos văzut prin ochi de copil. O recomand cu drag pentru că te unge pe suflet. Citind-o, vă veți revedea fericit copilul interior.

2020-11-05 05:09:52

0

Sala de bal - Anna Hope

Sala de bal - Anna Hope

„Sala de bal” m-a captivat încă de la primele pagini și, deși ritmul ei este unul mai lent, este un roman pe care nu l-am mai lăsat din mână. Ideea cărții a plecat de la trecutul unui stră-străbunic al scriitoarei, fost pacient la Spitalul Menston sau Azilul pentru săraci și debili mintali din West Riding. Acțiunea se petrece în Anglia anului 1911, în ospiciul Sharston, o construcție imensă, unde sunt tratați femei și bărbați cu probleme mintale. Aici se cunosc Ella şi John, iar povestea lor de dragoste este una simplă, dar atent construită de scriitoare și se dezvoltă o dată cu zbuciumul lăuntric al acestora, cauzat de dorința lor de evadare.

2020-11-05 04:54:52

0

Hotul de carti - Markus Zusak

Hotul de carti - Markus Zusak

"Hoțul de cărți" este cartea-cadou-perfect după mine. Este o carte atât de minunat scrisă, încât consider că fiecare ar trebui să o citească măcar o dată în viață.

2020-11-05 04:39:52

0

Fata din tren - Paula Hawkins

Fata din tren - Paula Hawkins

"Fata din tren" este o carte care se joacă cu mintea ta și propune un final la care nu te-ai fi așteptat, după ce ai ajuns să cunoști personajele. Mă bucur că am citit-o pentru atmosfera autentică de suspans și multele dedesubturi care fac din ea un thriller musai de citit.

2020-10-23 07:16:20

0

Escapada - Lavinia Braniste

Escapada - Lavinia Braniste

Este o carte ușoară, de proză scurtă, alcătuită dintr-o serie de povești cu tematici care mai de care mai diverse: relații eșuate, întâmplări mărunte, stiluri de viață, carieră și recunoaștere socială etc. Am fost curioasă cum scrie Lavinia după ce am ascultat un episod al podcastului "Pe Bune" în care a fost invitată. Mi-au plăcut personalitatea și farmecul ei, povestea de viață și cum a ajuns să scrie și să fie publicată. Mă bucur de fiecare dată când am ocazia să descopăr scriitori noi și poveștile lor, astfel că mi-am comandat cartea aceasta după podcast și cu siguranță le voi citi și pe celelalte publicate de ea, "Sonia ridică mâna" fiind ultima apărută.

2020-10-23 07:16:20

0

Cele patruzeci de legi ale iubirii - Elif Shafak

Cele patruzeci de legi ale iubirii - Elif Shafak

A fost prima carte scrisă de Elif Shafak pe care am citit-o și mi-am dorit mult să îmi intre la suflet, mai ales că am văzut cât de apreciată este și câte recenzii pozitive a primit. Cu toate acestea nu a fost chiar pe gustul meu, nefiind obișnuită să citesc cărți despre Orient, alte religii, spiritualitate, destin etc. Este o carte care ori îți place de la început, ori nu. Iar eu nu am rezonat cu ea. Dacă vă pasionează cărțile despre islam, vă las pe voi să descoperiți cum Ella își schimbă viața datorită celor patruzeci de legi ale iubirii. Sper să vă placă mult mai mult decât am apreciat-o eu.

2020-10-23 06:31:20

1

Toata lumina pe care nu o putem vedea - Anthony Doerr

Toata lumina pe care nu o putem vedea - Anthony Doerr

„Deschideți ochii și vedeți cu ei tot ce puteți, înainte să se închidă pe vecie”.   Doar cu aceste vorbe minunate aș putea descrie romanul excelent scris de Anthony Doerr. „Toată lumina pe care nu o putem vedea” a câștigat Premiul Pulitzer în 2015 și îl merită pe drept!    „Toată lumina pe care nu o putem vedea” a reușit să îmi mențină interesul de la prima la ultima pagină și m-am întristat când am ajuns la final, deoarece nu voiam să se termine încă.   Romanul este construit în capitole scurte, ce alternează între mai multe perioade de timp, cea mai mare parte a acțiunii desfășurându-se în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mi-a plăcut stilul în care Anthony Doerr a scris cartea, plin de fraze și expresii aparte, care m-au uns la suflet. Poate pentru unii sunt prea exagerat folosite aceste artificii stilistice, dar eu consider că sunt cireașa de pe tort, exact ce ne trebuie ca să ne deschidă ochii. O recomand cu drag!

2020-10-23 06:16:11

0

Nord si sud - Elizabeth Gaskell

Nord si sud - Elizabeth Gaskell

Mi-a plăcut mult! Un roman ce prezintă conflictele dintre Sudul pastoral și liniștit din Anglia și Nordul industrial, unde muncitorii și proprietarii de fabrici își duc existența. Primii în sărăcie, iar ceilalți în lux. Cartea o are în prim plan pe Margaret Hale, care învață să trăiască în nord cu familia și să își depășească prejudecățile față de proprietarii de fabrici, în special față de John Thornton, patronul unei fabrici de bumbac. Cei doi nu se suportă și sunt atât de diferiți, încât m-am bucurat mult să îi observ cum se schimbă unul față de celălalt pe parcursul romanului și să zâmbesc când au lăsat mândria deoparte și și-au dat voie să trăiască o frumoasă poveste de dragoste.

2020-10-17 07:38:19

0

Balada serpilor si a pasarilor cantatoare - Suzanne Collins

Balada serpilor si a pasarilor cantatoare - Suzanne Collins

Per total, a fost o carte interesantă, care dezvăluie multe lucruri noi de la începuturile jocurilor. De exemplu, cine a "inventat" jocurile, cum i-a venit ideea, cum erau ele organizate la început, cine erau mentorii pe atunci, cum erau aleși etc. Snow, personajul principal, mi-a devenit și mai antipatic decât mi-era deja (la mine nu s-a aplicat ideea cu e mai tânăr și poate o să empatizez cu el, căci nu știa ce face and stuff). Mi-a plăcut mult însă personajul Lucy Gray, o fată simplă din Districtul 12, plină de culoare, bunătate și curaj. Mi-a plăcut și faptul că o parte din cântecele formației din care face parte, au fost cele cântate de Katniss, în seria Hunger Games. Mi-era dor de universul Hunger Games și sunt sigură că Suzanne Collins va continua și această serie, căci pot fi multe de dezvăluit din viața lui Snow și din Panem, în general.

2020-08-17 10:39:15

0

Da mai departe - Catherine Ryan Hyde

Da mai departe - Catherine Ryan Hyde

"Pay it forward" ("Dă mai departe") este un roman minunat despre un băiețel de 12 ani care a schimbat lumea cu o idee foarte simplă și care ne demonstrează că, dacă vrei să faci un bine și faci cel mai mic lucru posibil în acest sens, atunci vei reuși să aduci o schimbare, indiferent ce vârstă ai. Inspirat de o temă pe care o primește de la noul său profesor de Științe sociale, micul Trevor crează un joc aritmetic și le va demonstra colegilor săi de clasă care îl iau în râs, cât de ușor este să ajuți pe cineva aflat în nevoie și cât de rapid se poate propaga bunătatea, fără niciun cost. Mie mi-a plăcut foarte mult și am văzut și filmul creat după această carte.

2020-08-17 10:39:15

0

...Sa ucizi o pasare cintatoare - Harper Lee

...Sa ucizi o pasare cintatoare - Harper Lee

Un roman de nota 10 pe care îl recomand cu drag celor care nu l-au lecturat până acum. Cartea abordează teme diverse, de la copilărie și inocență, la educație și moralitate, dar cea mai importantă dintre ele este cea a discriminării rasiale asupra persoanelor de culoare din timpul marii crize economice din America. Scriitoarea ilustrează printr-un limbaj simplu și atractiv, incapacitatea justiţiei de a lăsa deoparte prejudecăţile şi de a apăra un negru în faţa unui alb. Este povestea copilăriei lui Scout şi a fratelui ei, Jem, narată din perspectiva fetiţei. Acţiunea se dezvoltă pe două direcţii diferite, copiii ce încearcă să dezlege misterul lui Bau Radley, vecinul lor şi Atticus Finch, tatăl lor, ce încearcă să-l apere în tribunal pe Tom Robinson, un bărbat de culoare acuzat că a violat o tânără. Lectură plăcută! :)

2020-08-14 11:00:06

0

Verity - Colleen Hoover

Verity - Colleen Hoover

"Verity" este primul roman scris de Colleen Hoover pe care l-am citit. Mă bucur că am făcut-o, căci mi-a plăcut mult cartea... m-a prins de la prima frază ("Aud sunetul de craniu spart înainte ca stropii de sânge să ajungă la mine.") și m-a ținut în suspans pe tot parcursul ei. Mi-a fost imposibil să o las din mână, iar când făceam altceva, gândul îmi era tot la poveste, la ce se va întâmpla mai departe cu Lowen, Jeremy și Verity și unde îi va mai duce acțiunea. Totuși, o singură dorință am avut după ce am ajuns la final, ca acesta să fi fost mult, mult mai captivant. Aș fi vrut mai mult de la Verity. Să i se dea ocazia să acționeze. Parcă totul s-a aranjat cum trebuia doar ca să fie finalizate cele 326 de pagini și mi-a părut rău că s-a terminat, când poate acțiunea mai mergea complicată puțin, pentru un final mai aparte.

2020-08-14 10:39:15

0

Muza - Jessie Burton

Muza - Jessie Burton

„Muza” este o carte complexă, care, deși are două planuri narative, este foarte ușor de citit. Pentru mine a oprit timpul în loc și m-a făcut să mă imaginez în Andaluzia anilor `30, plimbându-mă pe câmpurile întinse, culegând portocale și lămâi. Dincolo de poveștile de dragoste care sunt prezentate pe tot parcursul romanului, Jessie Burton face subtil aluzie și la alte probleme precum condiția femeii ca artist, condiția femeii în societate, problemele imigranților, războiul, sexualitatea sau libertatea de exprimare. Mi-a plăcut scrisul atrăgător cu care Jessie Burton a construit acțiunea dintre cele două planuri, personajele complexe și interesante, suspansul dozat treptat și finalul imprevizibil care m-a făcut să exclam „Nu m-am gândit deloc la asta!”

2020-06-18 06:00:07

0

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one