Stilul este inconfundabil. Totuși povestea mi s-a părut cam complicată și am avut impresia că au rămas unele fire deschise sau nu am reușit să urmăresc eu in totalitate acțiune. Comparativ cu Cartea oglinzilor și Cartea Secretelor mi se pare o idee mai slabă.

Cartea e un fel de "Amintiri din copilarie", varianta armeană. Am râs cu lacrimi la unele scene.

Destul de faina cartea, dar are un anumit ritm care trebuie sa se potriveasca cu cel al cititorului. E un jurnal pana la urma.

Stilul autorului e inconfundabil. Te tine în prima cartea și se citește foarte ușor.

E structurata bine cartea

Foarte bună mi s-a părut cartea. Și amuzantă și serioasă.

Am reușit să citesc doar prima poveste. Cartea e formată din trei povești și e cât se poate de ciudată. Badislavii e povestea unor nomazi care se așează până la urmă, după ce reușesc să treacă Dunărea, în Muntenia. Povestea e presărată de tot felul de creaturi mitice care apar ca rezultat al intoxicării cu mac a sătenilor, dar și cu imagini cât se poate de descriptive, unele foarte scârboase ( "smulgeau pruncii-nfășați din leagăne și rupeau cu poftă din carnea lor fragedă, mânjind podeaua de lut cu un sânge subțire") altele pornografice ("un înger gol de lumină, cu țâțe de muiere, dar rușine de bărbat", "s-au împreunat de-a valma, printre câini și copii, mamă cu fiu, tată cu fiică, frate cu soră"). N-aș zice că e stilul meu. Deloc.

Mi-a plăcut foarte mult cartea. Este o poveste bine construită, te ține în suspans. Totul pornește de la o poză cu 2 copii și un articol în ziar. De acolo, cel care a scris articolul pornește într-o aventură interesantă și încearcă să îi salveze pe cei doi copii. Cartea, pe lângă povestea inițială, aduce în lumină și o poveste de dragoste. Merită citită.

E o carte destul de abstracta in ceea ce priveste tema operei. Poți înțelege în multe feluri mesajul. Te face să gândești. Dacă îți place să citești cărți care au un final bine conturat, cartea aceasta nu e potrivita. Mie mi-a plăcut tocmai pentru ca lăsă la latitudinea cititorului să înțeleagă ce vrea.

Iernile sufletului e un fel de jurnal in care ni se povesteste cum a trecut scriitoare peste o perioada grea din viata ei. Asta trebuie specificat de la inceput. Deci nu are prea multa actiune si ar putea sa fie plictisitoare pentru multi cititori. Nu regret ca am citit-o, dar nici nu e o carte pe care as recomanda-o.

Mi-a plăcut cartea pentru că tratează teme actuale, dar fără să se lase pradă deznădejdii. Problemele actuale ale societății le privește printr-o lupă a perseverenței, dorind să schimbe câte ceva.

Mi-a plăcut cartea. O serie de povești care te apropie de universul autorului. Se vede stilul diferit de a scrie de la o poveste la alta. Defapt, stilul traducerii, dar asta face interesantă cartea.

Mi-au plăcut poveștile, sunt ceva ce-mi place să citesc, însă mi se parea că intră în conflict cu prologul, unde autorul declară că poveștile sunt despre suferința familiilor cu mame plecate în străinătate. De fapt, toate poveștile au la bază mame cărora nu le păsa suficient de copii. Din povești nu văd ca problema să fie plecarea lor ci mai degrabă lipsa lor de compasiune pentru propriul copil. Și alt lucru care nu mi-a plăcut este faptul că nu găsești nicăieri puțină speranță măcar printre rândurile cărții. Nici în viață nu e totul alb sau negru. Una peste alta, mi-a plăcut să citesc cartea.

Sincer, am devorat cartea. Am citit-o toată în prima zi. Deși n-aș vrea să recunosc, am lăcrimat la unele povești. E o carte cu povești scurte, de pline de înțeles. Mi-a plăcut mult.

Nu pot sa zic ca mi-a plăcut prea tare romanul, dar poate nu sunt eu parte din publicul țintă. Poate o adolescenta s-ar bucura mai mult de cartea aceasta. Personajul principal se comporta ca un copil răsfățat și toată povestea e presărată cu clișee. În multe locuri iese prea mult în evidenta faptul că autorul e un debutant ( prea multe descrieri care nu aduc nimic în plus, personajul se cam contrazice, pare să aibă mult prea multe defecte, fără sa găsesc vreo calitate in personaj, dar poate am ratat-o eu). Nu m-a prins pe mine cartea, dar din nou, e doar o părere subiectiva.

Mi-a plăcut lectura. George Orwell are în operele lui o notă de ironie care e pe gustul meu. Povestea în sine nu e impresionantă, dar modul în care e scrisă e foarte fain. Mi-a rămas în minte atmosfera sufocantă pe care o descrie, în așteptarea războiului, înghițită mai apoi de micile drame personale. Visul personajului era să pescuiască, dar nu făcuse asta de mai bine de douăzeci de ani, căci era o activitate prea copilărească, pentru un bărbat gras de 45 de ani. Toate cărțile pe care le-am citit ale lui George Orwell sunt foarte faine.

Mi-a placut foarte mult. Nu este doar o carte cu poezii, este o poveste.

A fost destul de usor pentru ca elementele din poza aveau culori diferite. Mi-a luat 6-8 h sa-l termin.

Mi s-a parut o carte utilă in care am gasit unele explicații pe care le-am tot cautat pe internet fara succes. Este foarte buna pentru oamenii care doresc detalii despre afectiunile glandei tiroide. Descrie si tratamentul pe care el, fiind doctor, l-a prescris pacienților lui.

O carte foarte interesantă.