Editorii volumului sunt Daniel Sandru, profesor universitar doctor, si Alexandru Muraru, doctor in stiinte politice, cercetator stiintific si cadru didactic.
    „Aceasta carte deschide din punct de vedere publicistic Anul Regal, cand se implineste un secol si jumatate de la fondarea Casei Regale si a statului roman modern, anul care marcheaza intemeierea Dinastiei Regale si insti­tuirea primei Constitutii moderne a statului roman. [...] In lumina istoriei si a atator avalanse politice si tragedii nationale, acest Jubileu este o imensa victorie a Coroanei si a intregii Romanii”  (Editorii)

 

    Fragment din jurnal:

 

    „GABRIEL BADEA-PAUN 

            Carmen Sylva,

    uimitoarea Regina Elisabeta a Romaniei

 

    Inainte de acceptarea alegerii ca Domnitor al Principatelor Unite (20 aprilie 1866) a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, intr-o perioada deosebit de tulbure pentru pozitia tarii in plan international, elita politica si carturarii romani creau la 1 aprilie, dupa modelul academiilor occidentale, o societate nationala enciclopedica, ce a primit numele de Societatea Literara Romana, devenita la 1 august 1867 Societatea Academica Romana, iar din 1879 Academia Romana. Aflata prin statutele sale sub protectia noului Domnitor, principalele ei meniri erau stabilirea ortografiei limbii romane si redactarea unei gramatici si a unui dictionar-tezaur. Noul Domnitor si apoi Rege Carol I va respecta cu rigoare prerogativele ce ii fusesera atribuite prin regulamente de Academie, asistand la sedintele solemne si incurajand financiar activitatea ei. inca din 1870 va primi un sprijin - cumva neastepcat pentru elita culturala a acelor vremi si chiar pentru el - din partea celei care devenise Doamna tarii.

    Elisabeta s-a nascut in familia unui principe mediatizat, ale carui posesiuni pe Valea Rinului nu cunoscusera niciodata stralucire sau chiar insemnatate politica, si a primit o educatie dintre cele mai alese gratie tatalui ei, amator de filosofie si literatura. In acelasi timp, a fost propulsata de ambitiile politice ale mamei, ranita in orgoliu de a nu fi egala surorilor ei (una devenita regina consoarta a Suediei, iar cealalta mare ducesa a Rusiei), in orbita casatoriilor, care ar fi putut-o aseza pe unul dintre cele 17 tronuri ale Europei. Planurile pareau insa a fi ingreunate de „aerul mult prea intelectual" al Elisabetei, din cauza caruia au trebuit sa astepte pana in octombrie 1869. Abia atunci a avut loc intalnirea - mijlocita diplomatic si politic cu noul Domnitor al Principatelor Romane urmata de o scurta logodna si o mult asteptata nunta dupa numai o luna.”