In timp ce-si ajuta mama sa se pregateasca pentru emisiunea-concurs Piramida de 20 000 de dolari, Miranda, o fetita de doisprezece ani, e pe cale de a face toate descoperirile varstei: lucruri pe care le tii doar pentru tine, lucruri care se leaga, lucruri pe care nu le uiti, lucruri care ti se ridica de pe ochi, lucruri pentru care te rogi fierbinte.

 

In fiecare zi, dupa scoala, Miranda parcurge traseul cel mai sigur spre casa. Stie pe unde e bine sa mearga si sa se opreasca (de pilda la magazinul lui Jimmy), si stie pe cine sa ocoleasca: de exemplu, pe nebunul din coltul strazii care mormaie ca o incantatie carte – punga, buzunar – pantof.

 

Pe neasteptate, ordinea si firescul lucrurilor se destrama: fetita incepe sa primeasca biletele din partea unui personaj misterios, care sfideaza legile timpului si ale spatiului. O vor ajuta aceste indicii pe Miranda sa recompuna puzzle-ul fantastic al calatoriei in timp?
 

Fragment din romanul "Cand ma vei intalni" de Rebecca Stead:

 

“In drum spre casa am descoperit din nou ca mergeam cu cincizeci de metri in urma lui Sal. Ma invatasem sa nu mai alerg sa-l prind din urma. N-ar fi scos un cuvant, ar fi continuat sa mearga cu ochii tinta pe adidasi. Asa ca doar m-am uitat cum inainta leganandu-se, purtand caciula lui bleumarin tricotata, si cum isi clatina capul intr-o parte si intr-alta, cum face de obicei cand merge. Cred ca i se parea ca arata dur, cu caciula trasa pana la sprancene.

Pe urma, pe usa indoita si plina de zgarieturi de langa atelierul auto a iesit Marcus, purtand aceeasi haina militara verde ca intotdeauna. A luat-o in jos pe strada - spre Sal.

Chiar daca eram destul de mult in urma lui, l-am vazut pe Sal cocosandu-se si incetinind. Stiam ce face. Cauta o iesire. Se putea preface ca trebuia sa traverseze strada din senin? Ca tocmai si-a amintit ca avea ceva de cumparat de la Belle? Era cam tarziu, Marcus aproape ajunsese in fata lui. 

L-as fi putut striga pe Sal, in momentul acela. Ar fi fost usor. I-as fi oferit o scuza sa se intoarca si se indeparteze de Marcus. Pe urma, poate ca Marcus s-ar fi oprit sa stea de vorba un minut cu mine, iar Sal si-ar fi dat seama ca totul era in ordine. Poate ca ar fi scapat de frica de Marcus chiar atunci, pe loc. M-am gandit mult la asta, pentru ca mi-am dat seama ca as fi putut schimba tot ce s-a intamplat mai tarziu.

Dar in loc sa-l strig, am stat si l-am urmarit. Sal s-a lasat pe vine si s-a prefacut ca-si leaga un siret. Cerea indurare. Sa se lase pe vine ca sa-si lege siretul insemna „nu pot sa ma bat, nu pot sa fug, ma inclin in fata ta".”