Momentul 22 decembrie 1989, indiferent de ce-a fost si de ce n-a fost, m-a vindecat spontan de orice cenzura si m-a eliberat. Adevarat miracol. Mintea mea a decis intr-o clipa ca sunt libera si ca pot face proiectul la care visam de ani intregi: „Memoria exilului romanesc". [...] 

In iunie 1993 eram la Aachen, intr-o comunitate de artisti romani, majoritatea muzicieni si artisti plastici. Peste cateva zile am fost invitata la Koln, la intrunirea unei asociatii culturale romano-germane. De la bun inceput, problemele romanesti si modul de abordare au facut tandari orice rigoare culturala si exigenta germana. Peste tot vacarmul s-a impus in cele din urma vocea unui domn, cu o impecabila rostire romaneasca, de origine germana, nascut in Romania interbelica: „Indiferent de meandrele istorice si politice, eu sunt recunoscator divinitatii care m-a adus pe lume in Romania si tuturor prietenilor mei romani, sasi si unguri, cu care am impartasit trairi de neuitat, luminoase, chiar daca in timpuri intunecate. Traiesc in Germania de peste douazeci de ani, dar sufletul meu n-a incetat nici o clipa sa se roage pentru Romania si pentru oamenii alaturi de care am trait acolo. Pot spune ca sunt un neamt cu suflet de roman. Si nu sunt singurul." Intreaga asistenta a amutit. - Marilena Rotaru