Scrisă în stil simplu și nepretențios, "Cireșe amare" este realitatea majorității femeilor care lucrează ca badante în Italia. O realitate amară, plină de discriminare, prejudecăți, lacrimi, xenofobie, dar și de raze de soare pe alocuri. Ca român care trăiește de ani buni în Italia, care are rude stabilite aici și care a auzit de-a lungul timpului sute de povești ale imigranților români din capitala Italiei pot spune că ceea ce povestește Liliana Nechita este cât se poate de autentic.

O radiografie veridica a realitatii multor familii din Romania, in care cel putin un parinte a emigrat, iar copiii au ramas in urma. O carte pe care am oferit-o in dar atat unor prietene ale caror mare au emigrat in Italia si au ramas acolo, cat si unei familii emigrate care pastreaza Romania in suflet si o viziteaza cu fiecare ocazie. Sper sa le fie o buna alinare. Cred ca ar fi o buna carte de introdus in curicula scolara pentru a ne intelege mai bine ca societate, orice roman are pe cineva plecat in afara.

Chiar dacă stilul de scriere al autoare este simplu, acesta produce un impact imens. Nu a existat un pasaj in aceasta carte care sa nu mă facă stau pe gânduri o vreme.

După ce m-a cucerit volumul "Pâine cu ceva", am revenit cu mari așteptări la această autoare. Iar ea mi le-a confirmat.

Liliana Nechita povestește la fel de captivant cum a supraviețuit în Italia, reușind o carte de memorii sinceră, neprețuită.

"Viața imigrantului e o moarte lentă în interior. Trupul său poate fi oriunde, în Italia, în cețurile Angliei, pe câmpiile Spaniei, mâinile culeg sau șterg, spatele se încovoaie, dar, odată ce-ai lăsat sufletul acasă, înăuntru e moartea. Ai simțit vreodată cum se năruie lumea?"

În jur de un milion de românce sunt forțate de împrejurări să își lase copiii la rude (sau singuri, după caz) în România și să plece "la lucru" în Italia, Spania etc, pentru a lucra ca "badante" (îngrijitoare full time la bătrâni) sau pentru a culege fructe.

Multe dintre aceste femei au studii superioare, talente artistice sau meserii practicate deja zeci de ani în România, țara care în cele din urmă le-a întors spatele, astfel ele fiind nevoite să îndure umilință și adeseori abuzuri, muncind din greu pentru câteva sute de euro lunar, totul pentru a-și putea crește și susține în școli copiii rămași "acasă". Acestor femei adeseori li se neagă dreptul la un duș cald, sau li se raționalizează la culme cantitatea de alimente care le este permisă. Iar astea sunt formele de abuz cele mai "ușoare".

Citiți, vă rog, această carte, mărturia unei astfel de mame cu un vădit talent literar. Lilianei Nechita i s-a decernat, în 2013, premiul Galei Premiilor Femeia Anului pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii.

"Sunt femei care dorm iepurește, cu scaunul în ușă. Dacă am număra câte românce au fost violate de italieni, nu i-ar spăla toate apele..."

" - Cum e posibil ca un muncitor român, angajat la o fabrică producătoare de ulei în România să câștige 200 euro pe lună, iar un muncitor italian, angajat într-o fabrică din Italia, producătoare a aceluiași ulei, să câștige 1200 de euro pe lună? Și nu uita că sticla de ulei costă la fel (...) în ambele țări."

Bun venit în capitalism.

Deși stilul este simplu, cartea îți lasă un puternic gust amar din pricina realităților pe care le relatează. Însă, autoarea dovedește multă măiestrie în arta scrisului.