Cine a spus prima data ca politica este arta compromisului? Alin Fumurescu porneste de la aceasta intrebare pentru a scrie prima istorie conceptuala a notiunii. Imbinand analiza istorica cu o cercetare amanuntita despre utilizarea termenului in textele canonice ale filozofiei politice, din Antichitate si Evul Mediu pana in secolul al XVIII-lea, volumul investigheaza de ce ideea de a face un compromis este conotata pozitiv sau negativ in doua mari culturi: cea britanica, respectiv cea franceza. O mai buna intelegere a notiunii de compromis si a sensului ei in istorie ne ajuta sa vedem mai bine ce inseamna cu adevarat reprezentarea politica si care ar trebui sa fie relatia dintre oameni si spatiul politicii. Amplu documentata si scrisa cu multa limpezime, cartea lui Alin Fumurescu este o resursa valoroasa atat pentru filozoful politic sau pentru istoricul ideilor, cat si pentru nespecialistul dornic sa se inarmeze intelectual pentru spatiul atat de divers si tensionat al lumii de azi.

 

Compromisul le repugna naturilor pasionale pentru ca pare o renuntare; le repugna si naturilor intelectuale pentru ca pare ca seamana confuzie. - GEORGE SANTAYANA 

 

Pentru filozof, limba negandita nu merita vorbita. - PHILIP PETIT 

 

Dupa cum am aratat in capitolul anterior, „compromisul" a devenit un concept care fie nu mai e la moda, fie s-a transformat in ceva atat de intim inserat in discursul nostru, incat nici nu-l mai observam. Cu exceptia cartilor lui Avishai Margalit, putine alte carti si, facand abstractie si in acest caz de o exceptie, putine articole se mai deranjeaza sa mentioneze conceptul. Este ca si cum compromisul a incetat dintr-odata sa aiba vreo relevanta pentru campul politicii, in ciuda pretentiilor anterioare ca „ar fi invadat politica democratica" si ca „este intr-adevar regula si maniera fundamentala a jocului politic". Cele cateva carti care iau in consideratie intr-o maniera metodica conceptele politice fundamentale nu considera compromisul demn de atentie speciala. 

Toate acestea nu inseamna a nega sau a minimaliza importanta parcurgerii literaturii privind compromisul. Dimpotriva, pe langa recuperarea unor intuitii indenegabile, o astfel de intreprindere ar putea fi utila tocmai pentru ca indica neintelegerile mai profunde, conexiunile trecute cu vederea si puntile de comunicare distruse. Asemenea „slabiciuni" reprezinta de fapt semnale foarte puternice cu privire la imposibilitatea de a mentine discutia intr-un cadru contemporan, acordand atentie foarte putina sau deloc genealogiei conceptului sau contextului istoric in care au aparut diferite utilizari ale termenului. 

In ciuda numarului lor mic si a faptului ca nu se intrevede nici o concluzie, dezbaterile cu privire la rolul compromisului in politica au fost purtate cu pasiune si nerv mai bine de un secol. Atunci cand vine vorba despre compromis, politicienii, cercetatorii sau simplii cetateni par incapabili sa... ajunga la un compromis."