"Exista mai multe motive pentru felul cum iau nastere fobiile. La nivel fundamental, avem invatarea asociativa, care ataseaza un raspuns specific (de exemplu, reactia de frica) unui stimul specific (de exemplu, un paianjen). Pana si creaturile cele mai rudimentare neurologic par capabile de asa ceva, de pilda Aplysia, melcul de mare californian, un gastropod acvatic lung de un metru si cu o morfologie foarte simpla, care a fost utilizat in anii 1970 in primele cercetari de monitorizare a modificarilor neuronale care au loc in timpul invatarii. Chiar daca este un organism simplu si cu un sistem nervos rudimentar, potrivit standardelor umane, Aplysia poate sa invete asociativ si, mai important, are neuroni masivi, suficient de mari pentru a le fixa electrozi care sa inregistreze ce se intampla. Neuronii lui Aplysia pot avea axoni (partea lunga, de "trunchi", a unui neuron) cu diametrul de pana la un milimetru. Poate ca nu vi se pare prea mult, dar comparativ cu cei ai omului sunt enormi. Daca neuronii omului ar avea marimea unui pai de baut, atunci axonii lui Aplysia ar fi cat tunelul de sub Canalul Manecii.

Neuronii mari n-ar fi de niciun folos, daca creaturile nu ar putea invata asociativ, ceea ce este cel mai important in cazul de fata. Am mai amintit de asta si anterior; in sectiunea despre dieta si apetit din capitolul 1 s-a indicat felul in care creierul poate face asocierea prajitura-boala, astfel ca ni se poate face rau doar daca ne gandim la prajitura. Acelasi mecanism se poate aplica fobiilor si fricilor. 

Daca suntem avertizati asupra a ceva (contacte cu persoane necunoscute, fire electrice, soareci, microbi), creierul nostru va extrapola toate lucrurile rele care s-ar putea intampla daca intalnim lucrurile respective. Iar atunci cand le intalnim cu adevarat, creierul activeaza scenariile "probabile" si declanseaza reactia "lupta sau fugi"."