La toamna, in 20 septembrie, Capitala va implini 550 de ani, numarati
de la prima ei atestare intr-un hrisov al lui Vlad Tepes. Ni s-a parut nimerit sa reeditam in acest an aniversar frumoasa poveste a orasului dintre 1512 si 1947, spusa de Gheorghe Parusi cu ajutorul cronicilor
si tipariturilor pe care le-a antologat, precum si cu sute de imagini evocatoare si istorii care tin de propria lui viata.

In plus, poate ca acum, la patru ani de la prima editie a cartii, simtim mai apasat « constantele » istoriei noastre locale : de la curiozitatea pentru orice forma de spectacol – aceea care ii facea, la 1632, pe bucuresteni sa se suie cu copiii « pa garduri, de sa uita cum sa bate razboiul » lui Matei Basarab mai jos de Plumbuita (zice cronica lui Radu Popescu) – la usurinta cu care intimpinam abuzurile negustorilor straini – astfel incit
« in casa cea mai modesta, ca si in palatul cel mai somptuos, de la vladica pina la opinca, din dusumea pina-n tavan, din talpi pina-n crestet nu poti gasi un pat, un pahar, un scaun, un servet, o cizma, o caciula care sa nu fie adusa gata din strainatate. In tara cinepii sacii si sfoara
le cumparam de la nemti ! » (spune Ion Ghica in 1875).

Amatorii de nostalgii si realistii gasesc aici deopotriva argumente pentru lehamitea sau amorul lor de Bucuresti.