“Argumentul ontologic al existentei lui Dumnezeu pare sa fi iesit azi cu totul din uz: „Aceasta dovada ontologica, chiar daca pentru credinciosii de rand n-a prea jucat vreodata un rol, a fost cu atat mai importanta pana in secolul al XIX-lea in argumentatia filosofilor de inspiratie metafizica, insa abia daca mai este sustinuta astazi cu seriozitate." Ceea ce nu-i impiedica pe unii sa readuca totusi in discutie tema, fie si in treacat. Norbert Hoerster, de pilda, o prezinta pe inteles: „Partizani ai argumentului ontologic, precum Anselm din Canterbury si Rene Descartes, incearca dupa cum urmeaza sa deduca existenta lui Dumnezeu din notiunea noastra de Dumnezeu: noi il concepem pe Dumnezeu drept acea faptura desavarsita, pe care nicio alta faptura nu o egaleaza intru desavarsire. Dar o faptura care nu exista in realitate e mai putin desavarsita decat una realmente existenta. Daca ar fi ca Dumnezeu sa nu existe in realitate, atunci am avea asadar prin aceasta imaginea unei fapturi mai putin desavarsite, decat daca Dumnezeu ar exista intr-adevar. Intrucat insa Dumnezeu, cum ziceam, e definit drept desavarsit, ipoteza inexistentei sale si ca urmare negarea desavarsirii sale ar implica o contradictie logica. Pe scurt: existenta e un element al desavarsirii. Cum insa Dumnezeu este definit ca desavarsit, el si exista in mod necesar. [...] O posibila obiectie isi are obarsia la Kant. Ea afirma ca e lipsit de sens sa consideram existenta unei fapturi drept atribut al acesteia si in consecinta sa o preluam in definitia ei.” In fond, ar fi vorba de o tautologie, caci ceea ce ar trebui demonstrat, adica existenta, ar fi continut chiar in premisa.

Richard Dawkins prezinta si el argumentul ontologic, intr-o maniera polemica, evocand apoi o intreaga paleta de replici, de la cele clasice clasice (Kant, Hume) la cele ale unor filosofi contemporani.”