Prin natura mea nu sunt un om de stiinta, in sensul clasic al cuvantului. Desi nu-mi este straina disciplina gandirii, desi pot fi riguros si atent la calitatea rationamentelor, ma simt constrans de teritoriul limitat pe care se misca stiinta. Am nevoie de spatiu. Sunt inclinat sa trec dincolo de ceea ce este concret si masurabil, imi place sa-mi imaginez, sa fac legaturi neasteptate, sa conectez lucruri si fenomene ce par a fi straine, sa ma intreb "cum ar fi daca?"

Psihologia, cu zonele ei de necunoscut si mister, ma face sa ma simt confortabil. Pot sa emit ipoteze interesante, pot face presupuneri stimulative si incitante. Asa s-a nascut, acum mai bine de doi ani, un proiect de cercetare. Asa s-a nascut aceasta carte. Aproape sigur, in acelasi fel se va naste si urmatoarea. Mi-ar placea sa stiu in ce fel poate fi activat potentialul nostru neuronal, insa fara a-l brusca sau forta, adica fara violenta, cu atat mai mult cu cat il percep ca foarte sensibil si delicat. Aceasta este o calatorie de cunoastere, ceva de genul unei stafete. Imi este tot mai clar ca ceea ce am inceput va rodi in timp, adica va antrena si alte generatii. Cu alte cuvinte, copiii celor implicati in acest proiect de dezvoltare vor mosteni o parte din efectele lui si, poate, le vor duce mai departe.

Nu am ales intamplator sa lucrez cu studenti si absolventi ai Facultatii de Psihologie din Universitatea Bucuresti. Prin natura profesiei lor, cand e inteleasa in mod responsabil, sunt mai aproape de a se angaja intr-un travaliu de analiza si dezvoltare personala, un tip de munca in absenta careia evolutia nu prea are cum sa fie echilibrata. Acest travaliu se realizeaza in cadrul scolii SPER, din care si eu fac parte. Cu toate acestea, proiectul nu se adreseaza exclusiv viitorilor specialisti in psihologie sau psihoterapie. Este suficient de accesibil pentru orice persoana care doreste sincer sa-si implineasca potentialul si intelege dificultatea acestui demers, fara o buna indrumare si fara prezenta hranitoare si solidara a altor oameni.

Celor care au acceptat sa fie coechipieri in aceasta aventura le multumesc in primul rand. Sunt mai mult de 100. Le multumesc si celor care s-au retras pe parcurs, din motive diverse. Le multumesc anticipat si celor care vor veni, fiecare la timpul lui. si nu as putea incheia fara sa le multumesc profesorilor Iolanda si Niculae Mitrofan, care mi-au asigurat conditii perfecte in cadrul Centrului de Dezvoltare Personala, Consiliere si Psihoterapie Experientiala al Universitatii Bucuresti, m-au sprijinit asemenea unor parinti iubitori si au avut incredere in ideile mele uneori nazdravane. Procentul de 10% din titlul cartii este orientativ. Unii cercetatori afirma ca folosim doar 2%, altii sunt mai optimisti in evaluari. Insa toti sunt de acord ca utilizam destul de putin. Simbolic vorbind, 10% este limita actuala. si pentru a trece dincolo de ea, eu, autorul aparent al acestei carti, am inteles un lucru surprinzator. Am nevoie de tine. - Autorul, 27 martie 2007