Ei uite ca asa vad eu: ca sotul meu a ales sa poarte ochelari de cal. Si nu acum, de cand are deficiente oculare, nu are nicio legatura cu asta. Are legatura cu aerul de superioritate pe care il respira si ambitia zilnica pentru-cariera ascendenta, munca multa si avansare pe masura.
Cu totii avem momente in viata in care alegem o pereche de ochelari de cal pe care ii purtam ocazional pe diferite paliere ale vietii, pentru un timp lung sau cat mai scurt, iar altii ii punem la ochi sa vedem cum ne sade cu ei si nu ii mai dam jos niciodata.
Nu pot sa nu analizez viata cumva din prisma Mioarei. Ea si-a pus ochelarii de cal in relatia cu sotul ei timp de 21 ani, iar acestia i-au fost smulsi de la ochi acum doi ani, cand el a venit acasa beat turta (ca sa aiba curaj sa o infrunte) si i-a aplicat intai o corectie scurta corporala apoi i-a zis senin ca divorteaza sa se casatoreasca cu mine.
Nu stiu ce a fost in capul lui. Ochelarii ii poti da jos voluntar. Poti privi peste ei sau pe sub ei chiar daca sunt de cal, dar sa ii smulgi cuiva cu forta... asta da trauma. Cum sa adaptezi brusc ochii la fasciculele de lumina care te napadesc? Cum sa poti vedea clar si limpede fara lentilele care te-au protejat atatia ani?