Poeta moderna ca abordare, dar romantioasa prin natura poeziilor, Romita Malina Constantin  imagineaza viata ca poezie, ca o suita de imagini, onirice, suprarealiste in care cuvintele se interfereaza intre vis si bolta divinului: (hai-hui prin do-re-mi): "ei ma invata cum sa cresc in casa o salcie cu buze carnoase si plete mai jos de solduri/apoi sa treier pietrele si sa daram acoperisul/desi e aproape ilegal sa dormi sub stele/imi arata cum sa zgarii papusile Matrioska/trezindu-ma dimineata ca o lupoaica/ce se amesteca cu oamenii in vreme de seceta/cu toate ca o parte din mine e usor indragostita/de fructele paradisului si de litera X/am o identitate schimbata/un vis nebun numit poezie". O bogatie de trairi incredintate dezinvolt unor cascade de cuvinte, in mijlocul naturii  ca martor  al iubirii si in pulsatii  in comuniune spirituala cu universul si sistemul planetar. Ea asterne iubirile, elanurile sentimentale, dorintele, fantasmele, bucuria de a fi intr-un ocean de iubiri (filiale, maritale, maternele, amicale). Poeta ne inunda cu simtiri vibrante, desi evolueaza si spre cerebral (un semn de evolutie certa ,de maturitate artistica) evitand dulcegarii inutile. E pe cararile destinului, mereu admirativa, mereu indragostita de tot ce o inconjoara, o Casandra care face apelul de a trai numai si numai prin iubire si daruire altruista de sine, sacrificiul pe altarul marilor sentimente parandu-i-se  sediul misterului vietii, asumat printr-o credinta religioasa autentica (asculta, /vesnicia sta la masa cu noi / e atat de naiva incat ne arata buzunarele/in timp ce zilele cad de pe ziduri inalte/si strig; veniti, veniti, treierati-mi sangele/in cimitirul de la marginea drumului) Angela Nache Mamier, scriitor roman (Franta)

Fragment din cartea "Partitura pentru ferestrele copacilor" de Romita Malina Constantin

"contrarii mute

din silueta mea cu limba de foc
de-as putea saruta lutul pana la uitare
cat sa nu mai incapa un varf de ac in zbatere
sa pot sterge ziua care se aranjeaza in oglinda
ca o cocota cu palarie
gata de a iesi pe strazi
la radio se anunta ca Frankenstein a cladit o biserica
in timp ce tunelul de care toata lumea vorbeste
se topeste in intuneric

ma strang in nestire pe buzele celui dezbracat
si ma spintec scheunand fara oprire
de parca un milion de urechi mai pot auzi tanguirea
sau numai asa rafala uciderii poate penetra rotatia completa a istoriei
dar marul nu-si arunca frunzele.
podurile nu-si zidesc ferestrele,
cutremurele nu violeaza biata mea inima
nu
un nou-nascut nu poate trai in trivialul meu maraton,
barbatii nu cioplesc in salina slujba de Duminica
si nici ranile nu se inchid ca niste gradini suspendate
cand sunt in afara triunghiului

o, de-as putea fluiera prin focul luminii
toata lumea aceasta

dincolo de trup

in fiecare infometare
cineva imi roteste o blana de lup
nu mai cunosc frontiera
sau poate ca moartea e o misiune ce trebuie implinita
e o solie de iubire in suspin
unde rabdarea Ta, Doamne, e un izvor
preludiu incifrat dupa o perdea de intelepciune
ascunsa intelegerii omului

daca imi stai cruce la toate raspantiile
cum sta mama la capatul patului
am sa urc irepetabil prin somnul meu
si-am sa fiu Sange din Sangele tau
cuvant in toate botezat
pana ce orice poem de dragoste
se va legana in silabe
asemenea ingerilor care trambiteaza
asezarea pe Tron
si daca sunt un neajutorat copil
in departarea de Tine
ca o scufundare in vis Te astept

nevazut si cladit in mine
vreau sa Te cunosc, Doamne
asculta-mi plangerea
si apara-mi ochii de somn"