Dintre toate romanele mele, aceasta nemaipomenita fiara e cea mai jucausa”, scria Vladimir Nabokov despre Rege, dama, valet – povestea unui triunghi amoros, o tragicomedie cu influente oedipiene, avindu-i ca protagonisti pe Dreyer, sotul afacerist bogat, Martha, sotia lui mercenara si deosebit de senzuala, si Franz, nepotul lor miop. „Daca, totusi, vreun freudian hotarit reuseste sa se strecoare, trebuie sa fie avertizat ca numeroase capcane crude au fost plasate, ici si colo, in roman...

 

Fara indoiala, Nabokov este un laureat al cruzimii. Cruzimea abia daca exista in alte parti; toti acesti Lovelace si Osmond se dovedesc a fi – si nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani in comparatie cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul sau) din Disperare, cu Martha din Rege, dama, valet. Nabokov intelegea cruzimea; o trata cu intelepciune; ii cunostea intonatiile speciale. - Martin Amis

 

El si-a azvarlit jacheta si s-a plimbat la pas prin toate camerele, ca si cand le-ar fi trecut in revista la intoarcerea in propria casa confortabila, dupa o calatorie lunga si grea. 

- Totul e-n regula ? E fericit domnul meu ? 

El a luat-o cu un brat de dupa umeri si stateau unul langa altul in fata oglinzii. Era prost barbierit in acea seara si in loc de vesta isi pusese un pulover rosu inchis de toata ziua; era ceva casnic si linistit si in tinuta Marthei. Parul ei proaspat spalat nu statea neted, iar ea purta un pulover de lana care nu ii venea bine, insa era cumva potrivit. 

- Domnul si doamna Bubendorf. Stii, odata stateam ca acum si eram sigura ca o sa ma saruti pentru prima oara, insa nu ai facut-o. 

- Acum sunt mai inalt cu doi centimetri, a zis el razand. Uite, suntem aproape la fel de inalti. 

El s-a cufundat in fotoliul de piele si ea s-a asezat in poala lui, iar faptul ca luase in greutate si fundul i se facuse destul de maricel dadea lucrurilor o savoare inca si mai placuta. 

- Ador urechea ta, a spus el, ridicand cu nasul incretit o suvita de par, scurmand cu un bot ca de cal. 

Un ceas a inceput sa rasune usor si melodios in camera alaturata. Franz a ras incet. 

- Imagineaza-ti, daca el ar intra deodata acum – pur si simplu. 

- Cine ? a intrebat Martha. Nu inteleg despre cine vorbesti. 

- Vreau sa spun, el. Daca el ar veni acasa dintr-odata. Are asa un stil de-a deschide usile, pe furis.

- Ah, vorbesti de fostul meu sot, ah, inteleg, a spus Martha cu o voce guturala. Nu, raposatul era intotdeauna un om al preciziei. Ma anunta – nu, nu, Franz, nu acum, dupa cina, poate. Cred ca dorea sa fie un exemplu pentru mica lui sotie, care altminteri l-ar fi putut vizita – am zis nu – fara avertisment in acea camaruta cu canapea pe care o are in spatele biroului. 

Tacere. Bunastare matrimoniala. 

- Raposatul, a chicotit Franz, raposatul."