Rusia revolutionara (1891-1991) de Orlando Figes.

Revolutia Rusa reprezinta o adevarata piatra de incercare pentru orice specialist in istorie moderna si contemporana. Care au fost cauzele acesteia? A fost, oare, un succes sau un esec colosal? Se mai pot simti consecintele sale astazi? Acestea si multe altele sunt intrebarile la care unul dintre cei mai celebri istorici britanici contemporani incearca sa ne ofere raspunsuri.

Orlando Figes demonstreaza ca Revolutia Rusa a cunoscut trei etape corespunzatoare unor generatii si ca, desi s-a transformat odata cu trecerea timpului, si-a pastrat, pana la prabusirea Uniunii Sovietice, aceleasi idealuri si principii aparute in perioada foametei din 1891. Povestea incepe cu Lenin si bolsevicii sai, care au stabilit modelul de distrugere si reinnoire a lumii care avea sa fie pastrat apoi de toti conducatorii rusi, si se incheie cu Mihail Gorbaciov, considerat „ultimul bolsevic” animat de idealul transformarii complete a unei societati. 
Fragment din carte:

"Informat de revolta militarilor, tarul i-a ordonat din Stavka generalului Ivanov, pe care il numise sef al okrug-ului militar Petrograd, in locul lui Habalov, sa preia comanda unei forte punitive si sa instaureze dictatura in capitala. De la Moghilev, Nicolae al II-lea a plecat cu un tren catre Tarskoe Selo, resedinta imperiala situata la sud de Petrograd, pentru a fi impreuna cu sotia si copiii, insa nu a ajuns decat pana la Pskov. Cum evenimentele se precipitasera, oraselul, care in epoca medievala fusese republica, nu a organizat o ceremonie oficiala de primire a tarului. Comandantul Frontului de Nord a sosit la gara cu in-tarziere. Prea zorit sa isi intampine suveranul, omul nu isi mai pusese uniforma de gala. Era incaltat cu cizme de cauciuc.
La 1 martie, comandantul suprem al armatei, generalul Alekseev, a anulat expeditia contrarevolutionara. Se temea sa nu piarda si mai multi soldati, care ar fi putut sa se alature revoltei, si trasese concluzia ca singura nadejde de restabilire a ordinii era guvernul Dumei, deja existent. A doua zi, devenise limpede ca numai abdicarea tarului mai putea salva armata si campania de pe front. Toti generalii ii spusesera asta, prin telegrame trimise la vagonul lui din gara Pskov. Resemnat cu soarta, Nicolae al II-lea a fost de acord sa abdice in favoarea fiului sau. E greu de ghicit ce se petrecea in mintea suveranului, in acele momente de cumpana pentru dinastie. Însotitorii sai de la bordul trenului imperial au fost socati de lipsa oricarei emotii. Dupa ce a luat decizia, Nicolae a plecat sa isi faca plimbarea de dupa-amiaza, apoi a venit in vagonul-restaurant, unde, ca in fiecare seara, si-a baut ceaiul."