Multimea si bucuria gloatelor in Tara Romaneasca la Boboteaza intrece tot ce se petrece la curtile celor mai mari principi ai crestinatatii, judecand dupa ce am auzit si am vazut. Seara (acum la pranz sau pe la namiaz), dupa rugaciunea asupra apei, clericii isi umplu ulcioarele sau caldarusile dintr-insa si, imbracandu-se cu felonul, iau crucile in maini si merg mai intai la palatul beiului, pe care il stropesc fiecare la randul sau si deosebit, si primesc de la el cate un frumos present; apoi merg la mitropolitul local si de acolo pe la casele tuturor ministrilor si ale cetatenilor mai avuti... In sfarsit noi iesiram afara din Biserica, pentru ca Patriarhul sa afunde crucea in rau. Procesiunea o formau dintai stegarii doi cate doi, cu insemnele si steagurile lor cu cruci in varf, apoi cei cu torte, apoi preotii doi cate doi, in sfarsit Patriarhul cu Mitropolitul. Cand Patriarhul cu crucea in mana ajunse la malurile raului, el gasi apa inghetata, caci dimineata era rece de crapau pietrele. Mai inainte se obisnuia de a face rugaciune asupra apei in mijlocul curtii; dar beiul, fiind batran si frigul prea riguros, asta data rugaciunea se facuse in interiorul palatului. Acum oamenii sparsera gheata si Patriarhul afunda Crucea in apa de trei ori, in care timp se canta un imn. Dupa aceea multimea isi umplu ulcioarele din rau, iar preotii cufundara un mare numar de copii, dintre care vreo cativa au inghetat; pe noi ne durea la auzul tipetelor copiilor, suferind din cauza ghetii si a frigului... Cand beiul saruta crucea, se dete semn trupelor si ele descarcara muschetele lor, de bubuia prin aer si noi ne temeam sa nu cada peste noi Biserica; urechile noastre asurzisera de tot. De aici, Patriarhul stropi pe boierii cei de fata. Sa-i fi vazut ca niste flori de primavara, in stralucitele lor haine si inveliti in blane, ceea ce se considera ca un indispensabil semn de bogatie... Cata sa observam ca toti boierii munteni cei mari sunt peste masura de religiosi. - marturie a arhidiaconului Paul de Alepo, in urma unei vizite intreprinsa pe teritoriul Moldovei si Valahiei, impreuna cu patriarhul sau Macarie al Antiohiei, intre anii 1652-1660