Optzecist situat prin dezvoltarea expresiei si viziunii ulterioare in afara cursului grupului lunedist (a fost de la inceputuri mai curand un discipol al lui Cezar Ivanescu!), poezia de astazi a lui Mircea Draganescu isi trage seva atat dintr-un bacovianism desuet, sui-generis, cat si din anumite trairi si convingeri situate cumva in siajul filozofiei existentialiste, dupa care viata ca durata si continut — nu trebuie sa ne facem iluzii — este finita, supusa inexorabil aneantizarii... Fara complicatii de sintaxa ori limbaj, pentru un asemenea creator poezia este o arca ingenios-temeinica ridicata la cer, singurul vehicol redemptiv pe care insul inzestrat cu talent il poate alege si la care poate visa aici pe pamant. Frumoasa revolta impotriva uitarii, in fond, a acestui atat de discret si rezervat creator, ajuns cu acest al cincilea volurn de versuri originale la o deplina stapanire a artei sale, este, in fond, nebunia tuturor poetilor lumii de a fi nu doar simple manifestari intamplatoare ale materiei, ci spirit si, cu osebire, cuvinte siruri inspirate de vocabule ce se pot intrupa si depune propria-le marturie peste timp despre noi si despre cei carora le-am fost dragi, si pe care, in mod paradoxal, prea tarziu si dureros de nostalgic, ne dam seama ca nu i-am cunoscut prea bine... Citit cu inima si ochii limpezi, Touchscreen, subintitulat Oglinda de nisip II, este un volum de poezii de o rara elevatie, o carte impotriva uitarii, informului nediferentiat si amorfului. Un dramatic protest scriptural, daca vrem, impotriva comunei, visceral, frici de moarte...  - Stefan Ion Ghilimescu