Ultimul avanpost este primul volum din aceasta serie

Al treilea Razboi Mondial a luat sfarsit, iar Romania anului 2046 este Regat. Logodita cu printul Alex si fiica a Ministrului de Interne, tanara Diane traieste o viata luxoasa si lipsita de griji, ocupata cu discursuri, dileme cu cea mai potrivita garderoba a zilei si pastrarea aparentelor cuplului regal. Printre petreceri, calatorii obositoare, speech-uri invatate pe de rost si accesele de furie ale printului, Diane contempla fara prea mult entuziasm un viitor previzibil. Insa viata i se schimba complet intr-o singura noapte, atunci cand este rapita de catre un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritara a regatului intruchipeaza raul absolut.

 

Actiune, rasturnari neasteptate de situatie, intrigi, romance – itele unei povesti in care eroina invata doua adevaruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au intotdeauna consecinte. Va reusi Diane sa risipeasca misterul si, mai ales, va reusi sa descopere in final care este adevarata ei identitate?

 

Daca te-a atras trilogia Jocurile foamei, trebuie sa citesti Ultimul avanpost. Vei fi fascinat! - Radical Art

 

O distopie in context autohton care, culmea!, iti este in acelasi timp foarte familara, dar si exotica. O alegere perfecta pentru serile tarzii. - Cristina Nemerovschi

Fragment din volumul "Ultimul avanpost Volumul 1" de Lavinia Calina:
 

"Mainile mele se miscara inainte sa constientizez ce se intampla. L-am trantit pe Alex la pamant, incercand in acelasi timp sa-l protejez cu propriul meu corp. Gardienii nostri inca erau in faza in care abia procesau ce se petrece. In clipa in care trupurile noastre au atins asfaltul, am auzit impuscatura. Oameni stransi in fata hotelului incepura sa tipe, sa se agite , si se impinga unul in altul. Un singur cuvant putea descrie tot ce s-a petrecut in continuare: haos.

Cineva ma ajuta sa ma ridic, iar gardienii facura cerc in jurul nostru. Arma se mai descarca o data, insotita de si mai multe tipete, iar un om aflat in apropierea noastra cazu secerat. Unul dintre gardieni ma impinse spre intrare. Paznicii din fata hotelului isi facura loc in multime si impreuna cu gardienii nostri imobilizasera deja o persoana. Era un individ la vreo 50 de ani, nebarbierit, cu cearcane adanci si murdar pe haine. Era tintuit la pamant, dar continua sa scandeze ceva impotriva familiei lui Alex. L-am vazut pe om prin usa de sticla, se zvarcolea incontinuu, probabil unul dintre gardieni il electrocutase. Armata regala isi facu aparitia si il incatusara.

Inima mea batea puternic, incet-incet am redevenit stapana pe propriul meu corp. Mi-am dus mana la gura, eram socata de cele petrecute. De fapt ma uimise reactia mea. Probabil, in situatii critice, asa ar fi reactionat oricine. Am privit in jur, sa ma asigur ca toti erau in siguranta.

Alex tipa ceva la telefon, apoi isi varsa mania pe gardieni. Injura de cateva ori, apoi mai dadu cateva telefoane si mai trase o tura de tipat. Directorul hotelului isi facu aparitia, iar Alex il lua la rost. Nu am vrut sa ii dau ocazia sa se descarce si pe mine, asa ca am plecat spre camera mea, fara sa mai zic nimic.

Cateva persoane ma urmara, carandu-mi bagajele. Un reprezentant al hotelului, un idiot, veni dupa mine cerandu-si intruna scuze pentru neplacerea creata, fara sa inteleaga starea de soc in care ma aflam.

- Domnisoara, va rog sa ma credeti, asa ceva la noi... niciodata, auzeam scuzele barbatului. Este inacceptabil, o sa inasprim paza pe toata perioada sederii dumneavoastra aici.

- Un pic cam tarziu pentru asta, am raspuns, revenindu-mi. Probabil ca siguranta printului trebuia sa fie numarul unu pe lista voastra de prioritati, nu inventarea de scuze jalnice.”