Pentru mine a fost o provocare să trec prin toate stările și gândurile Liubei alături de ea, fiindcă este o femeie diferită de mine, cu care nu am rezonat la prea multe capitole, însă este de asemenea o femeie atât de „zglobie”, care debordează de pasiune față de oameni și artă, încât mi s-a părut fascinant să intru în mintea altui om și să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă. Cred că tot ce e scris în carte invită la întrebări precum: este o iubire care nu conduce la „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” o iubire cu adevărat eșuată? Eu zic că nu, iar inclusiv pelerinajul în care pornește Liuba la sfârșit demonstrează că mereu avem oportunități de a ne lua inima în dinți și a face ceva diferit, a ne schimba cursul vieții, care, apropo, cu siguranță nu se termină la cincizeci de ani. O altă întrebare pe care această carte ne invită să ne-o adresăm ar putea fi: unde trebuie să delimităm lucrurile între noi și ce am primit drept „moștenire spirituală” de la familia noastră pentru a nu ne dezrădăcina complet, dar a nu ne pierde nici identitatea proprie? Am încercat să îmi înfrânez pornirea de a o judeca pe protagonistă prin prisma diferențelor noastre (care cu siguranță se datorează și anilor în care ne-am născut) și să-i iau povestea ca atare; sunt sigură însă că problema eidos-genos, a ajunge la eidos prin genos sau cum facem asta mai exact este încă destul de actuală printre tineri.