„Ii prezentam cititorului roman aproape cinci sute de texte din productia lirica pe care Pessoa a plasat-o sub propriul sau nume, scrise in portugheza, in franceza si in engleza, convinsi fiind ca este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Si vom vedea ca Pessoa continua sa se multiplice chiar si atunci cand ramane sub propriul sau nume, complexitate ce se adauga spectacolului de identitati deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimica. Caci daca ne-am obisnuit sa vedem in familia heteronimica a lui Pessoa o sursa abundenta si importanta de scrieri, cat pentru o adevarata generatie literara transnationala, iar ea stabileste deja o performanta unica in istoria tuturor literaturilor, putini banuiesc existenta diversitatii din care se alcatuieste Pessoa insusi, ca multiplu de sine. Acel «teatru in oameni» pe scena caruia evolua restul familiei alaturi de autorul lor, din imensa convingere a poetului ca un creator trebuie sa fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa. Iar acest personaj traieste grav destabilizarea rezultata din propria sa multiplicare, fiindca rezulta din ea neimplinire si absenta dramatica de identitate, in timp ce ele isi continua proliferarea alaturi de alte teme existentiale sau filozofice.“ (DINU FLAMAND)
    "Era un om care cunostea diverse limbi si scria versuri. Isi castiga painea si vinul punand cuvintele pe locul cuvintelor; asa a scris versuri cum trebuie sa fie scrise versurile, deci ca pentru prima data. La inceput s-a numit Fernando, pessoa, persoana ca toti ceilalti. Dar intr-o zi ii trecu prin cap sa anunte iminenta aparitie a unui super Camoes, unul mult mai mare decat primul; fiind insa limpede ca el era o persoana discreta, obisnuind sa treaca nebservat pe Strada Aurarilor invesmantat intr-un impermeabil de culoare deschisa, cu papion si cu o palarie fara pana, nu a spus ca acel super Camoes era el insusi. De fapt, un super Camoes nu e altceva decat un Camoes mai mare, numai ca el avea rezerve, fiindca urma sa devina Fernando Pessoa(s), adica persoane, fenomen nemaiintalnit in Portugalia pana atunci. Evident, viata lui era facuta din zile, si stim ca zilele sunt egale, dar ele nu se repeta, iata de ce nu trebuie sa fim surprinsi ca intr-o zi, cand trecea prin fata unei oglinzi, Fernando a intrevazut, pentru un moment, o alta persoana. [...] «Dati-mi ochelarii!» au fost ultimele si decisele sale cuvinte. Pana acum nimeni nu a aratat vreun interes sa stie pentru ce i-a vrut, cu riscul de a da impresia ca ignora sau dispretuieste ultima vointa a muribunzilor, dar e destul de plauzibil sa presupunem ca intentia lui a fost de a se privi intr-o oglinda ca sa afle, in sfarsit, cine fusese el. Doar ca Parcele nu i-au dat ragaz si nici nu se afla vreo oglinda in acea odaie. Acest Fernando Pessoa nu a ajuns sa afle cu adevarat cine anume fusese, dar gratie indoielilor sale reusim sa stim ceva mai mult despre ceea ce suntem noi.“ (JOSE SARAMAGO)
    „Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtila, mai dureroasa si mai tragica a omului din secolul XX, dar si cea mai lucida, cea mai necrutatoare: un om turmentat, inclinat sa fie nemultumit de toate, dar care se ia pe sine drept tinta. Cu adevarul, dar si cu veninul sau, cu abuzul sau de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egala ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revolutionare din vremea noastra.“ (ANTONIO TABUCCHI)