29.9 RON - Frederic Beigbeder

Publicitatea este o tehnica de intoxicare- Frederic Beigbeder

Lucrez in publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care va vinde rahat. Ala de va face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata. Cer vesnic albastru, gagici care nu sunt niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe Photoshop. Imagini bibilite, muzica ultimul racnet. Apostolatul meu este sa va fac sa va curga balele. In profesia mea, nimeni nu va doreste fericirea, pentru ca oamenii fericiti nu consuma.

Frederic Beigbeder s-a nascut in 1965. A scris acest roman intre 1997 si 2000, cand lucra pe post de copywriter la agentia de publicitate Young&Rubicam. Fiind un pamflet plin de verva ce demonteaza fara scrupule fascinatia advertisingului, cartea avea sa devina rapid un succes international, dar avea sa si atraga, pe de alta parte, excluderea definitiva a autorului ei din bransa profesionala incriminata.
Fragment din carte:

"Jean-Francois mi-a facut semn sa nu mai insist. A fost cat pe ce sa propun „Madone uber alles" ca slogan, dar m-am dezumflat. O sa credeti ca le cam exagerez, ca nu e chiar asa de grav. Dar uitati-va ce miza are mica sedinta din dimineata asta. Nu e numai o prezentare de campanie oarecare: e o reuniune mai importanta decat acordul de la Munchen. (In 1938, la Munchen, niste sefi de stat, un francez si un englez, Edouard Daladier si Neville Chamberlain, au abandonat Cehoslovacia in mana nazistilor, uite-asa, pe un colt de masa.) Sute de reuniuni ca aceasta, de la Madone, abandoneaza, in fiecare zi, lumea. Mii de acorduri de la Muchen cotidiene! Ceea ce se petrece acolo este esential: moartea ideilor, interzicerea schimbarii. Esti in fata unor indivizi care dispretuiesc publicul, care vor sa-l mentina intr-o stare de cumparare stupida si conditionata. In mintea lor, se adreseaza „tipei afectate de mongolism, cu varsta sub cincizeci de ani". Tu incerci sa le propui ceva amuzant, care sa-i traga in sus, pentru ca e o chestie de politete, cand intrerupi un film la televizor. Si ti se pun piedici. Iar povestea se repeta mereu, tot timpul, in fiecare zi, mereu... Mii de capitulari zilnice, cu coada intre picioare, in costume de tergal. Mii de „lase consolari" zilnice. Incetul cu incetul, aceste sute de mii de sedinte prapadite pun la cale triumful tampeniei calculate si dispretuitoare asupra simplei si naivei cautari a progresului uman. Ideal vorbind, in democratie ar trebui sa existe dorinta de a folosi formidabila putere a comunicarii pentru ca mentalitatile sa fie urnite, in loc sa fie strivite. Ceea ce nu se intampla niciodata, pentru ca persoanele care dispun de aceasta putere prefera sa nu-si asume riscuri. Cei ce comanda reclamele vor dumicatul gata mestecat, vor pretestari, vor sa va transforme in oi, nu glumesc, o sa vedeti ca, intr-o zi, o sa va tatueze pe mana un cod de bare. Stiu ei ca singura voastra putere este cardul albastru. Au nevoie sa va impiedice sa faceti o alegere. Trebuie sa va transforme actele gratuite in acte de cumparare.
Rezistenta la schimbare este prezenta in modul cel mai violent in toate salile astea impersonale de sedinte. Sufletul imobilismului se afla in acest imobil, intre acesti mici reprezentanti ai conducerii, cu matreata si talonete. Ei sunt centrul lumii! Oamenii politici nu mai controleaza nimic; economia e cea care guverneaza. Marketing-ul e perversiunea democratiei: orchestra e cea care il conduce pe dirijor. Sondajele sunt cele care fac politica, testele sunt cele care fac publicitatea, esantioanele de populatie sunt cele care aleg discursurile difuzate la radio, „sneak previews" sunt cele care hotarasc sfarsitul filmelor de la cinema, audientele sunt cele care fac televiziunea: toate studiile astea manipulate de toti Alfred Dulerii de pe fata pamantului. "