Fragment din carte:

"...Trecu drumul spre Gradina Icoanei si nu recunoscu, in micul parc de iarna, imaginea gradinii pe langa care trecuse de atatea ori ziua. Totul era strain: aleile inzapezite, copacii negri, goi in nerniscaea lor de lemn, bancile rare, lampile electrice care ardeau inutil, ca si cum cineva ar fi vrut sa le stinga inainte de plecare.
Undeva spre poarta din stanga trebuia sa mai fie banca pe care intr-o dimineata de octombrie 1932, il asteptase Ann, cu un bloc de desen in mana, venita sa ia cateva schite de copii, pentru un proiect de afis la care lucra pe atunci. Nu avu curajul sa caute acea banca si poate nici nu ar fi gasit-o in gradina atat de schimbata.
Se uita la ceas si baga de seama ca e totusi mai putin tarziu decat isi inchipuise: doua fara zece.
La ora aceasta, Ann era poate la barul din Bulevardul Basarab, ca de obicei. Iesea mereu in ulti:ma vreme, si de ce tocmai astazi ar fi ramas acasa?
„Noaptea asta nu poate sa treaca fara Ann", isi spuse Paul, si gandul ca o poate intalni, daca vrea, ii infiora.
Vede barul din Basarab, peretii lui cu reflexe metalice, luminile albastre, ringul circular de dans, ca o insula de lumina. La masa lor dintotdeauna, intr-un grup de prieteni, trebuie sa fie Ann. Se indrepta spre ea si ii spuse privind-o in ochi: „Ann, implinesc in noaptea asta treizeci de ani. Nici eu nu stiam; mi-am adus aminte intamplator adineauri si am venit sa ciocnim un pahar impreuna. Stii bine cat sunt de superstitios".
Ea il priveste surazand. „Te asteptam, Paul. Stiam ca ai sa vii. Noaptea asta nu putea trece fara tine". Totul este halucinant de viu: simte caldura cuvintelor ei, aburul lor pe obraz. Totul e atat de prezent, atat de aproape: rochia ei neagra, mica brosa de argint pe sanul stang, poseta de matase stralucind pe masa, paharul cu whisky, pe care ea l-a dat cu un gest nervos deoparte, ca si curn ar fi vrut ca intre ea si el sa nu fie nimic care sa-i desparta. "