Acesta nu este doar o nuvela, ci o super poveste care te lasa sa te intrebi daca razi sau plangi. 5/5 pentru ca Barker isi demonstreaza maiestria in a jongla cu absurdul vietii cotidiene si cu profunzimile emotionale ale existentei umane. Este ca si cum ai privi printr-un kaleidoscop la viata unor personaje excentrice, cu Charles, creatorul de ursuleti de plus si lupta lui interna impotriva unui Critic Interior Toxic, si Avigail (cu V!) agenta imobiliara care incearca sa navigheze prin excentricitatile clientului sau fara a speria potentialii cumparatori. Iar potentialii clienti - un deliciu! Cartea imbina comedia cu introspectia, facand din lectura o experienta memorabila si profund satisfacatoare. Cu siguranta, o carte pe care nu o vei uita curand si pe care o vei recomanda tuturor celor care apreciaza umorul inteligent si introspectia emotionala.

"Cartea oglinzilor", la fel ca si "Cartea Secretelor", se pare ca vine cu promisiuni mari, dar livreaza partial. Daca esti in cautarea unui rollercoaster emotional plin de suspans si rasturnari de situatie, s-ar putea sa te simti putin dezamagit. Este ca atunci cand te astepti la un festin culinar si primesti un sandwich - nu e rau, dar nici memorabil! Pentru un fan inrait al thrillerelor de toate soiurile, asteptarile sunt, fara indoiala, setate la maxim. "Cartea oglinzilor" pare sa nu ajunga la acea intensitate psihologica sau la complexitatea narativa pe care le cautam in astfel de lecturi. Nu regret achizia cartilor lui Chirovici, dar nici nu le-as recomanda cu surle si trambite. Cartile sale sunt mai degraba o pauza de cafea decat niste curse super captivante. Sunt lecturi decente pentru cei care cauta ceva mai usor, dar pentru adevaratii pasionati ai genului, nu recomand.

Cartea mi-a fost recomandata, dar nu s-a ridicat deloc la nivelul asteptarilor. Un titlu care promite mister si intrigi, dar care, din pacate, ramane in umbra altor giganti ai genului. Cartea pare sa aiba toate ingredientele unei povesti captivante, dar livrarea lasa de dorit. Descrierile sunt ca vazute asa, cu "zoom out" – personaje la distanta, emotii estompate. Se simte o lipsa de adancime, atat in constructia povestii, cat si in explorarea psihologiei personajelor. In locul unei calatorii pline de suspans si rasturnari de situatie, te trezesti parca intr-o plimbare linistita. Desi vine cu o premisa interesanta, "Cartea secretelor" nu reuseste sa se ridice la asteptarile pe care le aveam in urma atator recomandari, ramanand mai degraba o lectura de umplutura decat o necesitate pentru fanii genului.

O carte perfecta pentru vara, datorita ambientului dar si modului captivant in care Miranda concepe descrierile. Autoarea iti stimuleaza simturile fara descrieri lungi si obositoare, insa te transporta direct in poveste. Finalul este neasteptat, desi se incheie cam... subit. Te conduce pe multe piste false, ceea ce o face o lectura interesanta pentru iubitorii de thrillere, insa are un aspect negativ, cel putin pentru mine: in final, povestea vinovatului e mult prea scurta. As fi vrut sa petrec mai mult timp cu "the bad guy" si sa ii aflu povestea mai detaliat. Cu toate acestea, stilul autoarei este atragator si as citi cu placere mai multe carti scrise de ea.

Sentimentul pe care l-am avut o buna bucata de vreme in timp ce lecturam: E ca si cum ai incerca sa sari peste primele 100 de pagini ale unei carti, dar nu poti. Cartea incepe cu un eveniment cheie - bataia suferita de Toby - dar relatarea evenimentului se taraste ca un melc pe asfaltul fierbinte. Introducerea e lunga, atat de lunga incat ai putea face o pauza pentru o ceasca maare de cafea... sau doua. Pana sa ajungi la miezul povestii despre Ulm si misterele sale, esti deja epuizat de detalii care par irelevante. Totusi, nu a fost totul pierdut :) Unchiul Hugo, Toby si prietenii lui, Sean si Deck, sunt personaje pe care le-am indragit si care par ca o raza de soare intr-o zi mohorata. Ei aduc un strop de culoare si interes intr-o poveste altfel monotona, salvand cartea de la o nota si mai scazuta. In concluzie, "Misterul Ulmului" are potentialul sa fie o poveste captivanta, dar te lasa sa te zbati prin paginile introductive pana cand aproape ca uiti de ce ai ales sa citesti cartea in primul rand.

Acest roman este ca un cocktail cu prea multa gheata si prea putina bautura. Cartea pare sa fie un omagiu (nereusit) pentru carti clasice si exceptionale ca "Shining" si "Shutter Island", dar fara impact sau finete. Sarah Pearse adauga in mix o protagonista care pe mine m-a facut sa ma intreb daca nu cumva a intrat in scena din greseala. Nu mi-a placut deloc! Amuzant este ca aceasta carte are multe rasturnari de situatie, dar atat de multe incat pare ca autoarea a intrat in panica si a aruncat toate ideile pe final, ca si cum ar fi realizat ca din restul cartii lipseste suspans. In loc de o intorsatura de situatie bine gandita, a la "Pacienta tacuta", "Sanatoriul" pare sa se bazeze pe o serie de intorsaturi rapide si superficiale, care mai degraba te amuza decat sa te tina in suspans. Un thriller care, din pacate, pare sa fi ratat tinta.

Un thriller bunicel si soft, usor de citit, cu usor suspans, o tema faina, ca un "film de duminica". Multe chestii le-am prevazut, le-am ghicit, insa are si cateva elemente surpriza la care chiar nu m-am asteptat. Ce mi s-a parut interesant si chiar mi-a placut este ca, pe cine percepi ca fiind personaj negativ si pozitiv e fix doar asta: perceptia ta, subiectivism. Personajul pozitiv pentru mine poate fi negativ pentru altcineva. E putin diferit de alte romane unde se evidentiaza cine e "the villain" Dupa parerea mea, cartea ar fi meritat un final mult mai grandios, pe masura personajului care sfarseste. S-a transformat din pacate dintr-un titan intr-o furnica. SAD! Merita ceva mai maret :)

Cartea incearca sa fie o comedie neagra despre legaturile de familie si lucrurile neplacute pe care le facem pentru cei dragi. Korede, personajul principal, se transforma mereu intr-un soi de "cleaning lady" pentru sora ei Ayoola care are un obicei nefericit de a-si ucide iubitii. Conceptul suna super interesant, o combinatie de umor intunecat si un serial killer in familie, motiv pentru care am si achizitionat cartea... dar executia... nu e stralucita. Povestea pare sa pluteasca intre momente absurde si situatii jenante, fara sa te tina cu adevarat interesat. Pe scurt, "Sora mea, ucigasa in serie" este un roman care ar fi putut fi mult mai mult, dar se pierde intr-un umor care nu reuseste sa mascheze lipsa unui suspans adevarat si a unei intrigi care sa te tina in priza.

Iti dai seama ca te afli in fata unei carti thriller de nota 10 cand pur si simplu nu o poti lasa din mana, iar cand esti nevoit sa o faci, te gandesti numai si numai la ea. Perspectivele sunt ametitoare iar atmosfera este incarcata cu suspans si ramai lipit de carte pana la ultima pagina. Alice Feeny este extrem de ingenioasa si m-a surprins total. Thrillerul acesta este ca o cutie Pandorei - odata deschis, te atrage intr-un vartej de intrebari si mistere. Cine minte? Cine isi joaca cel mai bine rolul? 100% recomand aceasta carte oricui iubeste thrillerele psihologice!

Imagineaza-ti ca ai o rutina zilnica placuta, traversand raul cu vaporul pentru a ajunge la munca, iar alaturi de tine este mereu vecinul tau carismatic. Pana intr-o zi, cand el dispare, iar tu esti aratat cu degetul de un misterios "alt pasager". Aceasta carte este un thriller care te pune sa te descurci intr-un labirint de mistere. Autoarea te tine in suspans cu o poveste despre incredere, tradare si secrete bine ascunse. Este un roman care chiar mi-a captat toata atentia si pe care, de cand l-am citit, l-am tot recomandat si altora. "Celalalt pasager" este o carte must-read pentru toti iubitorii de thrillere.

Cartea nu este intocmai ce credeam, iar din punctul meu de vedere nu se ridica la asteptarile pe care le aveam de la o carte cu atat de multe reviewuri si critici pozitive. M-am asteptat la o calatorie plina de profunditate emotionala, si intr-adevar cartea are momentele ei, dar te introduce intr-o lume unde tristetea si singuratatea sunt la ordinea zilei. E genul de lectura pe care o alegi pentru o dupa-amiaza ploioasa, cand vrei sa te gandesti la viata, pisici si la ce ar insemna disparitia unor lucruri dragi. E ca un film bun, dar nu suficient de bun incat sa vrei sa-l revezi. Un "okay" solid, potrivit pentru cei care cauta o lectura foarte usoara.

Daca ar fi sa aleg cel mai bun thriller citit vreodata, "Pacienta tacuta" ar fi cu siguranta in top 3. Un must-read absolut! Cartea e extraordinara, Michaelides iti serveste o poveste infasurata in mister, cu un personaj central care o sa te faca sa iti pui toate intrebarile de pe pamant... Fiecare pagina e o noua piesa intr-un puzzle complicat. Te tine 100% in suspans, te face sa-ti bati capul cu teorii si cand crezi ca ai totul sub control, BAM! Un final care pur si simplu te lasa cu gura cascata. Este o carte pe care o citesti cu lumina aprinsa si usile incuiate, nu pentru ca te-ar speria... ci pentru ca nu vrei sa fii deranjat in timp ce descoperi secretele ei.

Daca ai citit primul volum si ai mai luat cate o mica pauza in timpul lecturii, la al doilea volum vei uita complet de realitate si vei citi pe nerasuflate. Ai putea presupune ca "Secretul Menajerei" va urma aceeasi linie ca si romanul ce il precede, "Menajera", dar Freida McFadden chiar te va surprinde, aducand o intorsatura neasteptata in povestea cu personajele deja cunoscute si indragite, iar povestea va fi plina de surprize! Recomand cu caldura ambele volume, atat pentru fanii genului thriller, cat si pentru cei care cauta o lectura care sa ii tina pur si simplu lipiti de pagini.

Cartea a fost super wow! Am acordat 4/5 stelute pentru simplul motiv ca nu este in Topul personal al celor mai bune 3 thrillere. Iar Secretul Menajerei al Freidei McFadden mi s-a parut un roman chiar si mai bun, desi este al doilea volum, aparut dupa acesta. In Menajera vorbim despre o poveste plina de suspans, cu twist-uri chiar surprinzatoare si personaje bine desenate, poveste care te tine in priza si chiar te face sa uiti complet de telefon. Lectura este fluida, si odata ce ai terminat de devorat paginile acestei carti, te vei simti ca un copil in ajunul Craciunului, abia asteptand sa deschizi cadoul urmator - volumul doi!

Cartea e ca un rollercoaster cu mai multe coborasuri decat urcari �� Sun fan infocat thrillere & mistery, iar dupa parerea mea acesta nu este absolut deloc stralucit. C.J.Tudor are un mod de a scrie ce pur si simplu nu este pe placul meu. Te face sa te simti ciudat, de multe ori subliniind evidentul, de parca nu are incredere ca cititorul este atent la ce citeste. Evenimentele si personajele sunt ca niste petarde umede in noaptea de Revelion - ai sperante mari, dar totul se termina intr-un mare meh. Totusi, merita un 2/5 pentru efortul depus de a-mi taia respiratia, chiar daca nu a reusit absolut deloc.