O carte bună. La o lectură de suprafață, stilul pare facil, așteptările cititorului fiind ridicate prin raportare la literatura japoneză. Dincolo de această abordare îți pune măcar un semn de întrebare asupra vieții și a lucrurilor importante.

Cărțile bune îți devin prieteni pe viață. Citind "Inocenții " Ioanei Pârvulescu m-am întors în anii copilăriei, mi-am adus aminte de genunchii juliți și de cât de lungi și interesante erau vacanțele de vară. Deși n-am avut un unchi anticar, am dobândit plăcerea lecturii din anii de școală, fiecare carte citită fiind atent rezumată în caietul de lecturi, mândria oricărui elev de atunci. Am citit cartea cu mintea adultului, dar cu sufletului copilului și la final m-am despărțit cu tristețe de casa din strada Sf. Ioan, un personaj în sine, și de toți locatarii acesteia. M-a cuprins un dor nebun de anii copilăriei, de bunici, de "Tanti" a mea și de toți cei dragi care nu mai sunt. Pentru că nu mai pot fi copil, timpul neoprindu-se din drumul lui, am ales să recomand sau să dau în dar această carte, pe care am savurat-o cum savurează un copil o înghețată într-o zi de vară.