În foarte multe note asupra romanelor sau interviurilor sale C.V. Gheorghiu se autointitulează „poetul lui Hristos şi al României”, cu toate că nu a mai scris poezie odată cu plecarea din ţară, iar în exil s-a dedicat aproape în totalitate prozei. Consider astfel că acestă titulatură are o altă interpretare şi anume calităţile pe care trebuie să le aibă un poet în concepţia sa au constituit punctul de plecare în opera sa. Vrednicul de pomenire Părintele Constantin Virgil Gheorghiu a procedat asemenea unui poet toată viaţa sa şi văzut în opera sa un mijloc de a contribui la formarea şi totodată păstrarea unor momente din evoluţia societăţii în care a trăit. Astfel, imaginile frumoase, bogate în metafore şi comparaţii ce trimit spre poezie, limbajul poetic folosit de autor pentru a ne comunica mesajul său de viaţă, credinţă şi speranţă sunt prezente și în această capodoperă, dându-i totodată o notă caldă şi fermecătoare, stabilind aşadar coordonata esenţială a operei lui C.V. Gheorghiu, şi anume aceea de evoca momente şi trăiri personale, transpusă ideii de artist.

Un roman cu adevarat incitant, plin de suspans, evocand acel tumult al acelor vremuri de trista amintire a secolului al XX-lea!

Uniiversul vechilor povesti romanesti relatate intr-un stil atat de placut , puternic si pe deplin original, tipic parintelui Constantin Viurgil Gheorghiu!

O carte cu adevărat impresionantă