”Nimic nu e ceea ce pare a fi.” Cam așa s-ar putea defini acest ultim volum al seriei, care încheie tumultoasele aventuri, lupte, sacrificii ale Alisiei Iacob și ale celor care i-au fost alături, într-un fel sau altul. Am regăsit, chiar dacă a mai evoluat, o aceeași Alisia la fel de hotărâtă în idei, fie că e vorba de unele decizii din luptele cu dușmanii sau de cele vizând povestea de iubire (înfocată, cu certuri, romantism sau năbădăi pe alocuri), cu ironiile mai mult sau mai puțin potrivite, dar amuzante pe alocuri, și, nu în ultimul rând, cu acel sentiment puternic al familiei unite și al prieteniei mai presus de orice, pe care le-am regăsit de-a lungul seriei.

Mi-a plăcut de Alisia (Alis, cum o alintau ceilalți) din volumele precedente. Își păstra umorul (sau măcar încerca) chiar și în situații dificile, sunt amuzante (auto)ironiile, persiflările ei… �� Poate părea copilăroasă, răsfățată, inconștientă uneori, dar reușește să se descurce în momente dificile... Sau cel puțin încearcă ! Și, lucru important, are alături familia și prieteni dragi. În acest volum o regăsim pe aceeași Alisia, doar că începe să se maturizeze, să bage în seamă sfaturile fraților ei (mi-a mers la suflet iubirea, atenția, sprijinul frățesc care exista între ei), să privească mai obiectiv primejdiile la care îi supune pe cei dragi datorită ciudatei atracții pe care o are pentru ea acel "prinț al întunericului", dar și al coșmarului în care ea se simte legată de acesta... "Cum să mă lupt cu un dușman, când acel dușman sunt eu însămi ?" În tumultul întâmplărilor, al luptelor de culise sau pe față din războiul Ephialte-Umbre, în care se implică și oamenii, pe fundalul amenințărilor tot mai evidente și mai distructive ale Umbrelor, dar și a unei părți din Consiliul Ephialtelor, al conflictelor cu aceștia, se conturează una dintre cele mai frumoase povești de iubire, în care, cu toate problemele ivite, iubirea învinge, cei doi îndrăgostiți își întăresc și mai mult relația. Mereu mi-a plăcut să citesc versurile poeților români, consider că este un bonus al cărții prezența la începutul fiecărui capitol al câtorva rânduri din creația eminesciană, sintetizând întâmplările care urmează. Am citit cartea pe nerăsuflate, ca să zic așa, mi-a plăcut amestecul de acțiune, suspans, faze și cuvinte amuzante, momente frumoase de familie, prietenii sincere și, bineînțeles, iubire ! Iar finalul ?! M-a convins clar, dacă mai era nevoie, să citesc următorul volum ! Recomand cu drag cartea, ca de altfel întreaga serie Ephialte !

"Poate că era timpul să se întâmple și ceva bun în această poveste..." Întâmplările din acest volum încep din același loc cu precedentul - barul Heaven`s Place, unde, după întâmplările dificile trăite în ultima perioadă, o regăsim pe Alisia, tânăra Ephialte. Deși pare aceeași fată copilăroasă, răsfățată, (auto)ironică, inconștientă uneori, ea se maturizează cu încetul, realizează cât de greu le-a fost fraților ei, înțelege dorința lor de a o proteja, devine tot mai conștientă de puterile ei și de pericolul la care se expune folosindu-le. Vechii dușmani revin, hăituindu-i, se crează noi alianțe neașteptate, iar Alisia se trezește în postura de a fi cel mai vânat Ephialte. În tot acest amalgam de evenimente și trăiri, descoperă prietenia adevărată, dar și o mare iubire, descrisă atât de frumos, nu doar cu momentele ei romantice, ori de tachinări, ironii fine sau glume, ci și cu alte momente, serioase, dramatice, în care fiecare este capabil de a-și da viața pentru celălalt. Mi-a plăcut prezența și în acest volum a unor fragmente din creația eminesciană la începuturile capitolelor, dar și titlurile cu alăturări mai aparte de cuvinte. Sincer, de abia aștept să citesc și următorul volum, pentru a afla ce întâmplări palpitante se vor ivi în calea Alisiei.