Poveste despre un jaf, luare de ostatici...ba nu, e o poveste despre familie, relatii de iubire, prietenie, cautare de sine, iubirea pe care doar un parinte o poate simti pentru copiii sai, iertarea celor din jur, dar si a propriei persoane, despre alegeri proaste care nu sunt chiar atat de rele, scrisa cu umor si tandrete. Se citeste cu zambete si lacrimi, cu bucurie si tristete, asa cum autorul ne-a obisnuit cu mixul acesta de emotii de-a lungul cartilor sale! Se citeste atat de lejer si te incarca pozitiv din punct de vedere emotional. O recomand cu drag, asa cum recomand toate povestile scrise de Backman !

Ioana Nicolaie ne duce prin calatoria vieții sale, regăsindu-se expresivitatea și scriitura Trilogiei Nordului (regasim unele povești, personaje, pe care acum le putem da o figură cunoscută, lăsând ușor în urmă ficțiunea), dar și caruselul acela de emoții ce pleacă din copilările mai lin, trecând involburate prin anii adolescenței si maturitate, lăsând loc pentru ce va fi mai tarziu. Pare că Ioana se conectează cu inima cititorului prin deschiderea propriei inimi, iar pe mine m-a ajutat să sap în suflet, până i-am simțit miezul, în special prin încărcătura emoțională a celor 25 de narațiuni redate și a personajelor prezentate. Poate cel mai emoționantă reprezentare este cea a mamei, o imagine atât de puternică, condeiată prin căldură, dragoste, nostalgie. Pentru mine, „Miezul inimii” este o carte terapeutică.