Autorul e filosofard și aici, totuși, trebuie sa avem în vedere ca este un tratat aceasta carte. Sunt opiniile lui referitoare la valori și ordinea acestora, mai mult sau mai putin aplicabile în prezent. Interesant ca lectura .

O carte usoara, de câteva zile la plaja. Nu aș putea spune cât de bine se vrea a fi documentata sau cât ficțiune pentru ca pare putin exagerata situația personalului naratorului, o practic "nimeni" care deodată devine persoana de încredere cu lumea afluenta a Parisului din acea vreme. Interesant din punct de vedere subiect, dar cam atât.

Minunata poveste si splendid scrisa! E prima carte pe care am citit-o de Fredrik Backman si m-a convins sa citesc si altele de acelasi autor, imi place stilul lui. Ove e un personaj interesant, ce se dovedeste foarte placut; genul de om rar, cu principii dar si cu "fixatii" pe a face lucrurile in felul sau, usor neadaptabil la o societate atat de volatila, mai ales ca se simte singur. Cred ca in final este o carte despre compasiune, despre cum increderea in ceilalti si deschiderea catre nou pot adapta la o viata placuta chiar si celor ce nu se mai simt utili. O recomand!

"sa nu razi, sa nu plangi, doar sa intelegi" Cam asta si poti face, cartea este, practic, o buna radiografie a (poate)majoritatii familiilor a caror parinti au facut prea putin sau poate doar ce au stiut; a copiilor ajunsi adulti marcati de datoria de a fi proiectia viselor unor parinti care nu si-au permis sa fie fericiti. E trist, insa un bun wake up call pentru a ne intreba copiii daca sunt fericiti.

Minunata poveste, absolut frumoasa si scrisa foarte bine. O poveste despre singuratate si supravietuire, cu si despre iubire. Kya este un personaj a carui evolutie se desfasoara interesant, invatand de la natura care care o protejeaza in timp ce oamenii o reneaga. Pentru amatorii acelorasi tipologii de personaje recomand si "Invatare" (Tara Westover), o autobiografie care pleaca tot de la ideea educarii si motivarii mai mult prin mijloace proprii.

Am citit acum ceva vreme "Orasul cu salcami", o lectura foarte placuta. Mihail Sebastian transpune povestea unor tineri si sentimentele acestora, povestea adolescentina de dragoste. Prima iubire a Adrianei Dunea se desfasoara cu emotii in decorul frumos al Bucurestiului din alta epoca.

Eric-Emmanuel Schmitt scrie carti despre care pot spune ca sunt frumoase, creeaza emotie, imi plac foarte mult. Aceasta carte se prezinta a fi si jurnal, e povestea tanarului Eric pasionat de pian (autorul are o legatura stransa cu muzica pe tot parcursul vietii), pasiune declansata de matusa Aimee in copilarie. Profesoara de pian, doamna Pylinska, e delicioasa, prin felul usor sarcastic dar cu umor si tact, ii ofera lui Eric nu doar lectii de pian dar si despre viata.

Pornind de la ideea ca dopamina este molecula dorintei, cea care ne striga mereu in creier "mai mult!", e foarte interesant de studiat legatura acestea cu toate actiunile noastre zilnice si a felului cum reactionam. Cat de sanatosi sau dezechilibrati psihic suntem depinde de reactiile chimice si de echilibrul dintre impulsul de a vrea mai mult si a trai momentul prezent. Felul cum ne cream relatii, sexul, alegerile pe care le facem in general in viata, cat de creativi suntem (si cand), pana si dietele, depind de o mica molecula; afland cum ne impacteaza asta (si cat de putin depinde, de fapt, ce credeam noi ca putem controla), ne poate fi mai usor sa intelegem ca alte persoane care nu gandesc la fel ca noi e pentru ca creierul lor "proceseaza" astfel stimulii. Recomand studiul acestei carti, face parte din seria celor din care iti notezi lucruri si simti ca ai si invatat ceva.

A fost o surpriza foarte placuta aceasta carte, o imbinare atat de frumoasa a doua planuri temporale, foarte bine scrisa si usor de citit. Iubirea si religia, doua teme ce sunt acelasi timp una, fac parte din viata oamenilor dintotdeuna, aprofundarea acestora schimba destinele personajelor principale.

Dupa primul volum al acestei serii, "Noptile amantilor" continua in acelasi stil delicios povestea, la fel de captivant cu umor; Subiectul e atat de actual, desi frivol, incat citind paginile poti avea impresia ca practic, esti intr-o cafenea si unul dintre personaje iti povesteste scenele. Povestea lui Mircea si a lui Cati urmeaza un curs atat de firesc pentru ca ei sunt in vietile tuturor.

Cred ca ce mi-a placut cel mai mult referitor la seria "Amantii" a Corinei Ozon, dincolo de faptul ca scrie despre subiecte atat de actuale si prezente in vietile noastre (fie personale fie cu siguranta a cuiva din cercul cunoscut), e felul in care scrie: captivant, cu umor, clar bine documentat. Fiecare dintre noi se regaseste intr-un personaj, fie ca e unul din cele principale ori din planurile secundare sau cu siguranta am mai auzit de astfel de povesti printre cunoscuti.

"Cati dintre noi am fost invatati sa vorbim despre iubire si cum sa o facem?” o intrebare actuala. E adevarat ca nu suntem invatati mare lucru despre iubire decat ca...trebuie sa o simti, insa apoi? Nu stiu daca aceasta carte se vrea a fi un indrumar, insa ofera cateva raspunsuri.

O poveste emotionanta si foarte frumoasa, chiar daca este, totusi, o poveste trista. Subiectul este unul destul de dur si realist insa ideea unei Tanti Roz in viata fiecarei persoane aflate intr-o situatia ca a micului Oscar, este geniala.

Nu am analizat cat de bine e documentata aceasta carte, insa cu siguranta este interesanta.

Nu as putea sa spun ca m-a incantat deosebit acest roman....o fi faptul ca mi s-a parut doar o poveste a unui om blazat, fie faptul ca pe alocuri frazele mult prea lungi (si atatea indicatii geografice) incat isi pierdeau ideea la un moment dat, imi transmiteau si mie un sentiment de pesimism. Pentru cei carora le place genul si autorul, poate fi o carte buna, insa personal nu am gasit substanta.

Pentru cei interesati de ceea ce se intampla in corpul (si chiar mintea) uman, fara a fi familiarizati cu termeni foarte stiintifici, aceasta carte prezinta destul de bine functii si fenomene in care hormonii sunt implicati, adica in aproape orice.

De mult nu am mai citit memorii atat de bine scrise si care sa transpuna atat de bine calatoria unui om spre invatare, prin piedici si traume, prin privarea de libertate; Prin educatie Tara nu doar acumuleaza cunostinte despre lucruri la care nu a avut nicioadata acces, ci descopera o lume noua in acelasi timp in care intelege si iarta lumea din care vine.

Am citit si-a durut uneori. Mie imi place cum scrie Petronela Rotar, scrie real...atinge si te face sa te gandesti la propria viata si sa privesti inauntru.