Am citit-o rapid, este interesanta. Dar nu cred ca voi mai dori sa citesc alte carti ale autoarei in curand. Pledeaza pentru psihoterapie, cu toate astea nu ma-a convins. Inca nu pot intelege cum te poate ajuta terapeutul sa rezolvi o situatie neplacuta sau dramatica din trecut. Ca incearca sa te convinga ca nu ai vreo vina. Si daca nu reuseste? Daca reuseste, e foarte bine, tu nu esti vinovat pentru raul acela. Insa el a declansat mecanisme de aparare sau respingere in trupul si mintea ta, care te macina in fel si chip, mimand boli sau chiar dezvoltandu/le. Nu, nu sunt vinovat pentru ce s/a produs, numai ca m/am imbolnavit si lipsa sentimentului de vina nu ma vindeca. Pe de alta parte, este de remarcat ca autoarea ne indeamna sa ne oferim ragazuri, momente de rasfat, bucurii, timp doar al nostru. Ce ne facem insa daca nu ne putem permite toate astea? Din motive multe si diverse, inclusiv acela ca unii dintre noi pur si simplu nu stim sa savuram viata si nu suntem capabili sa invatam. Da, avem cu totii neputinte. Raman la ideea ca psihoterapia nu poate rezolva chiar orice. Da, am incercat/ poate ca nu am dat peste omul potrivit. Si nu am avut energie si curaj pentru alte incercari. Situatia traumatizanta din trecut ramanea aceeasi, oricate discutii as fi avut cu terapeutul, cu mine, cu altii. Apreciez optimismul autoarei, dar ideea ca terapia poate rezolva orice mi se pare usor nerealista si nepractica (nu gasesc un alt cuvant potrivit, nu stiu daca e cel mai inspirat termen). Fara pretentii de atotsiitoare, e doar un punct de vedere. Privind inauntrul nostru, ajutati sau nu, vom descoperi ca toate evenimentele prin care am trecut, traumatizante sau nu, ne/au facut oamenii care suntem si cred ca e constructiv sa fim recunoscatori pentru asta. Am remarcat in carte ca autoarea nu prea isi pune intrebari despre cum au inflentat actiunile sale pe altii si daca nu ar fi posibil ca macar o parte din ce ni se intampla sa fie doar un raspuns la ce am facut sau nu.