„– Nu e bine să stai deoparte, să aștepți ca cineva sau ceva să-ți schimbe viața." Am avut un început destul de greoi cu această carte. Deși se citește destul de repede, în ciuda celor aproape 500 de pagini pe care le are, am simțit totuși nevoia să fac o pauză de câteva zile, deoarece nu mă (a)trăgea să continui cu lectura. După micul repaus, am revenit în forță la ea și am trecut mai ușor peste restul paginilor rămase, ajungând la final cu lacrimi în ochi. A fost o lectură care m-a impresionat, care m-a făcut să empatizez cu personajele și cu ceea ce li se întâmpla, astfel că m-am trezit plângând pentru o prietenie ce poate că ar fi avut un alt final, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altcumva. "Aleea cu licurici" este despre familie și prietenie, despre dragostea și obstacolele ce le inundă pe amândouă. Este o poveste mărginită de speranță, de visuri și de șansa de a lupta pentru ceea ce îți dorești. E despre iertare și păreri de rău, e despre puterea de a merge mai departe. Este despre toate acestea la un loc, un întreg care reprezintă însăși viața de toate zilele, cu bucuriile și dezamăgirile ce o însoțesc pas cu pas în trecerea ireversibilă a timpului.

Pentru mine, "Cu tine în Paris" a fost o poveste drăguță și plină de emoții. Prezentată la persoana a III-a, urmărind perspectivele ambelor personaje, cartea a avut destule răsturnări de situație care să mă țină aproape și să mă determine să-i aflu finalul. Modul în care a fost structurată e total diferit față de ce am mai citit până acum, textul fiind unul atipic, așezat sub o formă mai poetică. Acest aspect mi-a dat ceva bătăi de cap la început, dar apoi m-am obișnuit cu stilul abordat și lectura a decurs mai lin. Personajele principale ale cărții sunt Tatiana și Evgheni care trăiesc încă din adolescență o iubire neîmplinită. Autoarea alternează trecutul și prezentul lor, intervenind uneori chiar ea în peisaj, pentru a ne arăta cum au ajuns aceștia să se cunoască, ce prietenie s-a creat între ei și cum i-a afectat asta de-a lungul timpului. Reîntâlnirea celor doi are loc abia după 10 ani, iar legătura lor pare să fi renăscut ca pasărea pheonix din propria cenușă. Odată cu această revedere, sentimentele și emoțiile ce-i încearcă sunt cu mult mai profunde și mature față de ceea ce simțeau în adolescență, iar asta îi sperie suficient încât să încerce și să facă un pas înapoi, în același timp. Acum, Evgheni se simte pregătit să nu mai repete decizia din trecut, nedorind să o mai lase să scape, însă Tatiana are un scop de la care nu vrea să se abată, chiar dacă cel pe care-l iubește îi împărtășește iubirea. Dacă cei doi vor ajunge împreună, asta trebuie să aflați singuri.

Am terminat de citit “Destinul unei vrăjitoare” și mi-a plăcut povestea. Se citește super ușor și nici nu-ți dai seama când ai terminat-o. Problema mea e că a fost prea scurtă. Personal, aș spera la un volum doi, pentru că ideea poate fi dezvoltată mai mult, dar nu știu dacă autorul are în plan să scrie unul. Protagonista este o puștoaică de 14 ani, o tânără vrăjitoare în devenire, iar când mama sa este ucisă de vânătorii de vrăjitoare, viața i se complică și trebuie să se ascundă de cei care o caută. Mereu pe fugă și neștiutoare de lume, pentru că s-a ținut departe de oamenii care le priveau cu ură pe ea și pe mama ei, Alyce e acum nevoită să învețe să trăiască pe cont propriu și să-și dea seama de ce e importantă ea pentru fosta Regină a Scoției și pentru Regina Angliei. Pe parcursul poveștii, fata are acea atitudine încăpățânată, specifică adolescenților. Are impresia că se poate descurca singură și că nu are nevoie de ajutor. Are momente când e egoistă și nu se gândește dacă restul lumii va suferi din cauza asta, atunci când poate obține ceva ce-și dorește (este acolo o situație în care probabil că și noi am fi tentați la fel ca ea să vrem un anumit lucru ce pare imposibil la prima vedere, deși acesta ar fi împotriva firii noastre, a omenirii).