Recomand!! Ii multumesc acestui autor pentru aceasta minunata carte care mi a dat o stare super placuta si am citit o cu atata drag!! Cititi o!!

Daca ar fi sa spun o parere despre carte as caracteriza-o ca fiind un iubit nefericit care rememoreaza clipele placute, inecandu-se in tristete si enervandu-se crunt pe soarta. Sau as putea-o numi o ploaie rece de toamna când cerul plumbuit apasa asupra ta si-ti sfarma pana si cheful de a sta si a face nimic. Eu am citit cartea intr-o zi plina de buna dispozitie si m-a cam afectat aşa ca nu cred ca e ceva ce se citeste oricand. Sau poate a fost doar la mine acest efect.

Recomand cartea "copilul furat" de Ian McEwan. Este o carte cu o poveste extraordinara care se merita si consider ca e pe placul tuturor, m a impresionat.

Nu se poate spune că orașul le primește cu brațele deschise dar nici nu le respinge în totalitate. Sub porecla de domnișoarele londoneze, surorile Phipot își duc traiul liniștit în micuțul Lyme. Fiecare dintre ele profitând de liniștea orașului pentru a se dedica pasiunilor proprii. Cea mai mare dintre ele, Louise, își petrece timpul în grădină alături de plantele sale. Sora cea mică, Margaret, se bucură de privilegiul de a fi cea mai frumoasă tânără din oraș și se distrează pe cinste la Sala Publică. Iar, domnișoara Elizabeth se lasă vrăjită de trecutul din spatele fosilelor. De aici a mai fost nevoie doar de o întâlnire între Elizabeth și Mary. O întâlnire care a dus la o frumoasă prietenie între cele două și la împărtășirea cunoștințelor legate de fosile. Astfel, cele două au ajuns să petreacă ore bune împreună pe plajă, fiecare într-un colț, fiecare vânând în felul său.

Voi începe această recenzie printr-o divagație. Este vorba despre cum ne decidem să citim o carte, pe care o avem deja în mână, de la librărie sau de la bibliotecă. Este o carte care nu ne-a fost recomandată, n-am citit despre ea niciunde, nu e în vogă, nu provine de la un autor-templu, la care te închini doar fiindcă îi stă numele scris pe ea. Este vorba de un autor necunoscut, poate debutant, cu care ai începe o aventură livrescă. E ca în viața de toate zilele. Începutul contează și, dacă lucrurile se derulează cum trebuie, ți-l vei aminti, cu duioșie, peste vremi. La o carte, hotărâtoare este „fraza-prag“. Nu am inventat eu termenul, acesta provine de la un specialist în teoria lecturii, din secolul XX. Eu aș extinde fraza la paragraf, poate chiar la primele pagini din carte.

Ceea ce mi s-a părut interesant la această carte a fost problema morților personajului. Aceste morți s-au tot întâmplat de-a lungul vieții sale, iar în acest moment nu își mai amintește exact la a câta se află. Consideră că fiecare om are un număr limitat de astfel de momente în viața sa, de morți din care se trezește. În momentul în care rămâi fără ele, ajungi în pământ alături de Moș Crăciun ( = scenă din carte în care personajul pe care copilul Franzelă în considera Moș Crăciun este îngropat). Episodul cel mai interesant din această înșiruire de morți ale sufletului mi s-a părut cel în care se trezește lângă soția sa fără să o recunoască. Nu, personajul nu suferă de amnezie. Ci pur și simplu, în locul femeii cu care se căsătorise, a apărut o femeie leită ca ea doar că nu e ea. O femeie care are urme subtile de bătrânețe, care îl ceartă toată ziua, care se plânge mereu de el și de cum nu face nimic bine. Cred că această este una dintre cele mai revelatoare imagini din literatura românească care prezintă modul în care timpul își pune amprenta asupra unei căsnicii.

Ray este foarte ocupat să se autodescopere și să evolueze spiritual. Meditează zilnic, pe orice vreme, în grădina din spatele casei mamei sale din California. Peste tot pe unde călătorește menține această disciplină. Iar destinațiile, simbolic, sunt Munții Sierra Madre sau piscul Desolation, din statul Washington. În cadrul intermezzo-ului de rebeliune, Ray și amicii din gașca Dharma experimentează supa simplă de la munte, cu ciuperci sălbatice, mirosurile și sunetele naturii, priveliștile fascinante și sentimentul general al călătoriei într-o țară cât un continent, pe o linie de tren care permite una dintre cele mai frumoase libertăți: cea de a merge spre nicăieri.

Maddy se întoarce pe pământ sub formă de fantomiță ectoplasmică albăstruie, cu scopul de a-și bântui părinții. Aceștia au luat de bune sfaturile lui Maddy și s-au erijat în profeți ai unei noi religii, cu un alai de credincioși pârțăitori, care par să sufere de sindromul Tourette, toți sperând să ajungă în rai. În timp ce un detectiv medium încearcă să repereze fantoma lui Maddy, întrând în transe induse cu ketamină, eroina își amintește episoade lungi din copilăria ei ciudată, de copil într-o familie de oameni faimoși și bogați.

Leonard Cohen a avut o viață destul de tumultoasă și diferită față de majoritatea artiștilor, lucru care se vede de altfel și în operele sale. Născut în 1934 la Montreal, studiază la New York, apoi se mută o perioadă în Grecia, continuând cu Anglia, Statele Unite ale Americii și Canada. A trăit atât în tumultul orașelor mari, cât și în liniștea mănăstirilor budiste. A compus nenumărate poezii și melodii, ajungând unul dintre cele mai mari nume în lumea mondială a artiștilor complecși.

Wow. Super caarte. Un roman minunat, „Regele alb” m-a impresionat prin sensibilitatea, imaginația, talentul și scriitura excelentă a lui György Dragomán, autor maghiar născut în România. O poveste deopotrivă frumoasă și tristă, presărată cu mici întâmplări fabuloase, infuzate de farmec și magie.

Sosirea Annei va răsturna însă tot sistemul acesta de (non)valori, pe care tatăl şi fiica îl împărtăşesc într-o complicitate plină de amuzament. Anne, cea mai bună prietenă a mamei pe care Cecile a pierdut-o atât de devreme, este sclipitor de inteligentă, are o eleganţă sofisticată, este cultă şi responsabilă, plină de principii, adică reprezintă tot ce admiră şi tatăl, şi fiica, dar de preferabil de la maaaaare distanţă.

Fiecare dintre noi avem un loc de suflet, unde dorim mereu să ne întoarcem din punct de vedere fizic, dar în care se îmulţesc amintirile noastre povestite, unde am trăit întâmplări memorabile şi unde poate ne-am îndrăgostit, dacă nu de o persoană, măcar de nişte fapte şi peisaje. Poate fi Medgidia un astfel de loc? Pentru noi, cei din afară, Medgidia este doar o localitate, ale cărei urme le vedem doar pe indicatoarele rutiere aflate în drum spre mare, un oraş despre care sincer nu ştim nimic sau aproape nimic şi probabil la fel de necunoscut ca oraşele noastre de suflet.

Recomandd!! Ideea era sa scapi de bataile de cap inutile, iar asta pana la o supradoza, pana la SIDA sau pana la cancer. Sa scapi de viata inainte sa o plictisesti prea mult. Era o joaca plina de sfidare, de nesiguranta si frustrare, pe care Welsh, care a incercat drogurile din prostie si ignoranta – daca e sa-l credem – a descris-o credibil, fara emfaza, fara sa o pompeze inutil, cu cine stie ce sensuri. A pus la incercare rezistenta unei lumi obscure aduse in fata publicului si cam aici s-a incheiat miza cartii lui.

Un an nou a bătut la ușile noastre, iar căldura de afară, dacă nu cea sufletească, ne-a determinat să-l primim cu brațele deschise. Un an nou care poate să fie așa cum vrea fiecare dintre noi, sau cel puțin așa ne place să credem, un an în care putem să descoperim și să ne descoperim deopotrivă. București, un oraș frumos, cândva un Mic Paris, aglomerat și divers din multe puncte de vedere. Un oraș al stilurilor diverse, cu construcții din diverse epoci, care cumva au învățat să conviețuiască. Un oraș ce-și merită titlul de capitală măcar prin prisma unei anumite bunăstări economice pe care o oferă populației din diverse locuri ale țării, po****ție ce a ales drumul capitalei când locațiile natale nu reușesc să ofere mare lucru.

Deși muzica este prezentă prin nume de compozitori și piese, ea nu poate atenua senzația de neputință și disperare mută pe care am simțit-o revărsându-se din fiecare pagină a romanului. Aproape că nu există nimic bun, frumos sau dătător de speranță în lumea strâmbă a personajului principal. Pianista este însoțită de muzică, este adevărat, însă această muzică este una silențioasă, abstractă, fiind percepută doar prin intermediul cuvintelor. În schimb, din fundalul poveștii am putut auzi, distinct, pocnetul slab al boldurilor pătrunzând în piele sau abia audibilul fâșâit al lamei de ras, despicând carnea moale a coapselor. Am ajuns să mă tem de revenirea acestor sunete, pe care le puteam distinge clar și dureros, în timp ce muzica, cu efectul său eliberator, se încăpățâna să rămână tăcută.

„Stoner” a fost publicată în 1965 și spune povestea lui William Stoner, un fermier sărac care pleacă la Universitatea Missouri pentru a studia agronomia spre a-și ajuta părinții mai bine la fermă. Destinul avea, însă, altceva pregătit , astfel că Stoner ajunge să se îndrăgostească de literatura engleză, lucru care îl motivează să își schimbe specializarea. După ce își termină studiile de licență și master acesta primește un post de asistent universitar și ajunge să predea exact ceea ce își dorea.

Prima parte a romanului uimește prin amuzamentul scenelor și evenimentelor, prin neobișnuitul ce trăiește în ființa lui Firmin, un șobolan care începe să nu mai roadă cărțile, ci să le citescă, să se culturalizeze, să trăiască pentru ele și prin ele. Diferențiază scriitorii cu stoicism, citind aproape toate cărțile din anticariat, în scriitori simpli și Scriitori cu S mare (unul dintre aceștia fiind, de exemplu, James Joyce). Curând, după ce mama sa pleacă și treptat îl părăsesc toți frații și surorile, este nevoit să iasă din casă pentru a experimenta și a-și asigura mâncarea zilnică. Trece prin piață, descoperă lumea oamenilor, piața și cinematograful Rialto, sursa principală de mâncare, care îi asigură însă și intrarea în lumea cinematografului, a femeilor și a filmelor porno. Pentru el, mâncarea are gust de operă literară :D: ”Când am ajuns și eu, nu mai rămăsese decât o bucățică de foaie de salată. Avea gust de Jane Eyre.”

Dincolo de povestea de dragoste, pe care eu o văd ca aparţinând unui plan secund, cartea urmăreşte destinul unui personaj extraordinar: Dick Diver. Mai precis decăderea lui, în paralel cu decăderea unei epoci. Structurat în trei părţi foarte bine gândite, romanul zugrăveşte, de asemenea, o frescă a modului de viaţă al aşa-zisei înalte societăţi din perioada interbelică (aflat în profund contrast cu modul de viaţă al marii majorităţi) şi a schimbărilor ce s-au produs în mentalul colectiv după tragedia Primului Război Mondial.

Mi a placut enorm actiunea si povestea in sine. Personaje bine conturate si un mister bine determinat care te tine cu sufletul la gura pana la ultima pagina. Wow

Crima din New York se repetă la Londra. Totul începe în Brooklyn și nimeni nu mai este în siguranță. Sunt uciși polițiști, oameni de rând. De fiecare dată mor câte două persoane. Ambele poartă niște înscrisuri pe corp: marionetă și momeală. Momeala este victima aleasă, marioneta este ucigașul. Cine este maestrul păpușar? Cine se folosește de mintea lor pentru a provoca atâtea crime? Ancheta nu este deloc ușoară și capătă deja proporții uriașe. Cazul are numeroase ramificații și polițiștii trebuie să lupte pentru viața lor și pentru găsirea criminalului.

Nathalie era liniștită, ba chiar începe o idilă cu un student de prin partea locului. Numai că, Johannes, tânărul îndrăgostit, este găsit fără cunoștință în mlaștină, chiar de Nathalie. Atacul asupra lui fusese unul dur și fotograful poliției găsește chiar și o groapă săpată în zonă. Să fie o coincidență sau i se pregătea locul de veci lui Johannes? Din fericire, Johannes scapă cu viață, dar zace pe un pat de spital și nu le poate oferi detalii anchetatorilor.

IUBESC CARTEA ACEASTA. Am iubit intotdeauna cartile de genul si mai ales povestile lui Sherlock Holmes. Iubesc si serialul dar cartea il depaseste cu mult.

În ceea ce privește ancheta propriu-zisă, se remarcă o punere în paralel a două tipuri de metode de investigație: cea tradițională, care presupune cunoașterea victimei în detaliu, urmărirea indiciilor, înțelegerea motivației din spatele crimei etc., și cea modernă ce presupune, în mare, prelevarea de probe ADN și analizarea lor, un fel de perspectivă tehnică a muncii de polițist. Mult mai comodă, aceasta este, evident, direcția aleasă de antipaticul inspector Evert Bäckström, care a stabilit un nou record în prelevarea de probe, făcând teste ADN pe aproape toți bărbații din orășel. Opusul lui este reprezentat de comisarul Jan Lewin, un candidat mult mai potrivit la rolul de „polițist bun”, care alege să meargă pe intuiție, urmând metodele clasice de investigare. Rețeta succesului este o combinație între cele două: după ce pui cap la cap indiciile și găsești un suspect, testele ADN te pot ajuta să demonstrezi crima.

Mărturisesc că mi-a plăcut ceea ce a făcut Seth, cu mult timp înainte de a cunoaște motivul (dupa ce am aflat motivul, l-am pus pe un piedestal). Cei doi copii nu-l cunosc, dar pentru că au aflat de moartea sa, ca vulturii, așteaptă cota lor din avere. Imaginați-vă șocul lor, atunci când au aflat că nu au dreptul la nimic. A fost frumos! În acel moment începe "războiul"! Copiii angajează avocați pentru a contesta testamentul , nepoții angajează, de asemenea, avocați în același scop și cazul merge la judecată. Dar procesul este judecat de un juriu!

Stilul cărții este destul de accesibil, se citește repede și reușește cumva să te țină cu sufletul la gură. Cartea este împărțită în 3 părți, fiecare având un titlu sugestiv: Viața secretă a Adelei Nicolescu, Moara și Două zile. Dintre toate cele 3 părți cred că prima a fost cea care m-a atras cel mai tare. Adela Nicolescu este o tânără care descoperă într-un raft de librărie o carte care vorbește despre viața și face o paralelă între faptele din roman și viața sa reală. Mi-au plăcut poveștile despre Del (Adela), familia sa, vecinii și rudele sale.

Ultima parte, a patra, revine la perioada actuală, şi aflăm că au mai trecut câteva luni bune de când Vica a făcut acea excursie prin oraş, în acea zi friguroasă de iarnă. S-au mai întâmplat câteva lucruri, însă accentul nu cade pe ele, ci pe relaţia ei cu Gelu, nepotul din partea fratelui ei Ilie, care decedase cu mai mulţi ani în urmă. De asemenea, acest capitol e prezentat din perspectiva lui Gelu, şi putem afla cum o vede el pe Vica, cum vede lumea din jurul Vicăi şi ce diferenţă mare de gândire este între el şi Vica. Mai multe nu spun, tot ce mai e de aflat, puteţi afla şi singuri citind romanul! 😉

Proza foarte scurtă ce deschide mica antologie, Moartea unui slujbaş, mi-a adus aminte, în unele momente, de viitoarele proze scurte sau, mai degrabă, pseudo-proze, ale lui Daniil Harms, din anii interbelici (recomand volumul Mi se spune capucin, apărut tot la Polirom). Actul în sine de a scrie este apoi luat în răspăr de Cehov, iar scrisul devine subiectul principal în Reguli pentru scriitori începători, text conceput sub forma unei liste amuzante şi nu a unei naraţiuni. Un sfat de „parenting” deosebit de util găsim la începutul acestui îndreptar