E o carte tulburătoare având în vedere că, în contextul pandemiei, oamenii au început să dea libertății o dimensiune derizorie și să facă rău altora în numele ei. E revoltător să existe scriitori închiși în lumea de astăzi și chiar dacă Ahmet Altan nu-și plânge de milă în această carte, sunt pasaje în care îi poate plânge cititorul de milă, măcar atunci când va fi privi o bucată mai mare de cer și pentru Ahmet. Cum reușește să-și păstreze duioșia și optimismul într-un asemenea context, doar el știe. "Nu voi mai vedea lumea niciodată " e un act de libertate, totuși, și o dovadă că spiritul și conștiința nu pot fi încarcerate, indiferent de preferințele dictatorilor.