Romanul isi brodeaza povestea pe marginea vietii unui personaj celebru al artei europene: Michelangelo Buonarroti. Ca sa duca la bun sfirsit aceasta neobisnuita biografie, Irving Stone a trait o vreme in Italia, unde s-a documentat pentru a crea fundalul unei epoci infloritoare, Renasterea. Asa aflam cum s-a scolit tinarul Michelangelo, cum a inceput sa lucreze in marmura, cum a devenit apoi interesat de arhitectura si pictura. Biograful american nu ocoleste nici detaliile amoroase ale vietii marelui sculptor renascentist, amanuntele despre legaturile sale cu familia Medici sau relatiile, uneori conflictuale, cu contemporanii sai in ale artei – da Vinci, Donatello, Botticelli, Rafael –, religiei si vietii de stat – papa Iulius al II-lea, papa Leon al X-lea.

Irving Stone a schitat portretul artistului suprem. Agonie si extaz este imaginea uneia dintre cele mai uimitoare epoci ale omenirii. - The New York Times

Agonie si extaz. Vol.1 (488 pagini)
Agonie si extaz. Vol.2 (528 pagini)

 
Carte recomandata de Nicu Alifantis si Ioana Maria Lupascu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

 

“Timp de treizeci de zile, picta din zori si pana-n noapte, terminand Jertfa lui Noe, cele patru titanice nuduri barbatesti ce o inconjurau, Sibila din Erythrea pe tron, si profetul Isaia in pandantivul din partea opusa, iar noaptea se intorcea acasa spre a mari la scara cartonul cu Gradina Paradisului. Timp de 30 de zile, dormi imbracat, fara sa-si scoata nici macar ghetele; si cand, la terminarea acestei portiuni, istovit cu totul, il puse pe Michi sa i le scoata, iesira cu un rand de piele cu tot.

Isi tragea puterea din el insusi. Fiindca ametea stand in picioare si pictand, cu capul si umerii dati pe spate, cu gatul arcuit inapoi, astfel ca sa poata privi drept in sus, cu bratele care-l dureau la fiecare incheietura de cat le tinea in sus, cu ochii impaienjeniti din cauza vopselei care picura, cu toate ca se invatase sa picteze cu ochii mijiti si sa-i inchida la fiecare trasatura de penel, asa cum facea cand se apara de tandarile de marmura, il puse pe Rosselli sa-i faca a patra platforma, si mai inalta, tocmai in varful schelelor. Picta sezand, cu coapsele lipite de abdomen, ca sa aiba echilibru, cu ochii doar la cativa centimetri de tavan, pana cand oasele, acoperite cu putina carne, ale sezutului se vatamara si devenira dureroase, incat nu mai putu suporta chinul. Atunci, se intinse pe spate, cu genunchii in aer, chirciti cat mai strans cu putinta la piept, ca sa poata purta sigur bratul cu care picta. Intrucat nu mai avea ragazul sa se rada, barba lui deveni o ad'evarata capcana pentru vopseaua si apa ce picurau neintrerupt. Oricum se apleca sau se ghemuia, daca statea intins sau ingenuncheat, in picioare sau pe spate, trebuia sa faca intotdeauna o sfortare.

La un moment dat crezu ca o sa-si piarda vederea. Primi o scrisoare de la Buonarroto, si cand sa o citeasca, nu vazu nimic altceva decat pata neclara. Lasa scrisoarea din mana, se spala pe fata, lua cateva imbucaturi din pasta prea fiarta care i-o pregatise Michi si reveni la scrisoare. Nu putu sa desluseasca nici un cuvant.”