Cartea de fata este traducerea in limba romana a lucrarii scrise de mine in 1949 si publicata la Paris in iunie 1950. Ea constituie prima incercare de a relata evenimentele petrecute in Romania in decursul celui de al Doilea Razboi Mondial. Aceasta prioritate comporta riscuri. Nu dispuneam de nici un document. Singura mea sursa a fost memoria. Cu ajutorul ei, m-am straduit sa reconstitui evenimentele al caror martor am fost, sau pe care le-am aflat de la martori oculari. Ea se vrea deci o marturie. Nu o scriere istorica. Pentru a-i respecta acest caracter, nu am adus textului scris in 1949 nici cea mai mica modificare, in ciuda publicarii in ultimul deceniu a unui numar insemnat de documente privitoare la perioada descrisa de mine. O marturie trebuie sa-si pastreze forma initiala. Ea nu poate fi revizuita, corectata sau completata.Eu apartin taberei invinsilor de la 23 august 1944 si mi-am adus marturia in aceasta calitate. Nu pot sa ma plang de soarta. Am scapat de temnita, iar exilul nu mi-a fost mai greu decat acela al invingatorilor din primul moment: realizatorii actului de la 23 august. Dintre toti, regele este singurul care nu a cunoscut inchisorile comuniste. Multi dintre sfetnicii sai au pierit in puscarie. Date fiind optiunile mele politice, marturia mea poate parea subiectiva. Cum ar putea fi altfel? Martorul nu se poate sustrage nici propriilor opinii, nici publicului caruia i se adreseaza si nu ramane indiferent fata de atmosfera care domneste in jurul sau. Un singur factor poate fi invocat in favoarea mea: unii ma trateaza de detractor, altii de apologet al lui Ion Antonescu. Sa fi reusit oare sa adopt o pozitie de echilibru intre cele doua extreme? Sa judece cine ma citeste. - Fragment