Cateva sute de mii de oameni circula zilnic cu metroul Capitalei, grabiti sa ajunga la destinatie, sa iasa din tunelurile gratie carora fac o atat de mare economie de timp.

Mute, tunelurile nu vorbesc despre viata lor, inceputa in urma cu patruzeci de ani. Nici atunci nu „vorbeau” prea mult. Desi constructii cu un ridicat grad de dificultate, au fost realizate relativ discret, fara sa aduca prejudicii majore activitatilor urbane cotidiene. Au fost realizate de oameni, mii, din cele mai diferite domenii, care, prinsi intre chingile indicatiilor si raportarile entuziaste ale partidului, ostilitatea subsolului Bucurestiului, noutatea intreprinderii, au reusit sa duca la capat aventura tehnica in care au fost implicati.

Autorul acestei carti este unul dintre acesti oameni. Amintirile sale ne vorbesc cu simplitate, cu obiectivitate, dar si cu caldura, despre o istorie ai carei beneficiari suntem si pe care ar trebui sa fim nu doar curiosi, ci si datori, sa o cunoastem. Ca un omagiu adus celor care au inceput istoria metroului „nostru”.