Romanul cel mai delicat, mai melancolic si mai sensibil al lui Michel Houellebecq. - Charlie Hebdo

Houellebecq descrie, cu o forta rara si cu o neobisnuita forma de tandrete, ceea ce ne ramane atunci cand lumea se naruie. - Figaro Histoire

"Declaratia de la jandarmeria din Macon a durat in realitate putin mai mult decat se asteptasera. Paul a expus ansamblul faptelor, nu le-a ascuns nimic, cu exceptia identitatii activistilor care-i ajutasera, asupra acestui aspect nu voia sa raspunda inainte sa fie interogat in cadrul cazului. La drept vorbind, nu era deloc ingrijorat, vorbise cu Bruno devreme in acea dimineata, iar Bruno fusese foarte clar. Planul initial al lui Martin-Renaud nu mai era intr-adevar aplicabil dupa aparitia articolului, iar incercarea de a influenta hotararea judecatorului ramanea o idee proasta, mass-media statea mereu la panda dupa genul asta de lucruri si aveau numeroase complicitati in magistratura. Era mai eficienta o interventie in amonte, evitand ca plangerea sa fie depusa. Principiul era simplu; directorii de spitale se afla sub autoritatea directa a ministrului sanatatii; actualul ministru dorea sa-si pastreze portofoliul in urmatorul guvern; era de ajuns sa se vorbeasca cu el, astfel incat el sa-i indice subordonatului sau ce atitudine sa adopte. 

“Atunci cand exista o cale directa spre obiectiv, e preferabil s-o folosim”, incheiase Bruno, Paul nu-si mai amintea daca citatul era din Confucius, in fine, probabil era dintr-un astfel de autor. La putina vreme dupa ce a inchis, si-a spus ca ar fi putut sa se gandeasca sa-l consulte pe Bruno inainte. Reticenta lui cand venea vorba sa profite de relatiile amicale cu un ministru, ca sa beneficieze de un tratament preferential, era poate laudabila in principiu, dar il costase viata fratelui sau. Oricum ar fi fost, acum pericolul era indepartat si s-a simtit foarte in largul lui in timp ce a facut declaratia, cand de altfel a fost tratat cu o desavarsita civilitate, jandarmii pareau maguliti ca au sub acoperisul lor un membru al unui cabinet ministerial, daca ar fi avut niste prajiturele care sa acompanieze cafeaua, fara indoiala ca le-ar fi scos. Vremea era foarte placuta, iar Prudence iesise din masina sa-l astepte, contempla miscarile apei, vartejurile care se formau iute si dispareau la fel de rapid pe suprafata raului. "E totusi trist, nu? si-a zis ea. E o dimineata frumoasa de primavara si el nu mai e aici ca sa se bucure de ea si nu va mai fi vreodata pentru nici o alta dimineata frumoasa de primavara." Era intr-adevar trist, ce altceva puteai spune? Era de asemenea o frumoasa dimineata de primavara pentru viermisori si pentru larve, in cateva zile vor putea sa se hraneasca din trupul lui, vor sarbatori la randul lor sosirea vremii bune, asta i-a trecut in primul rand lui Paul prin cap. Si-a adus aminte ca, in urma cu multi ani, Prudence avusese niste discutii lungi cu Aurelien, iubea si ea Evul Mediu, era familiarizata cu pictura epocii, dar nu-i cunostea tapiseriile, asa incat tot ce avea Aurelien de spus o interesase la culme."