Apa de zapada. Antologie

O melancolie curata domneste in aceasta poezie. Cu ce pot sa compar lirica lui Arbore dupa lectura celor mai reusite poeme ale sale? Poate cu aerul localitatii Assisi, cu muzica lui Gluck din Orfeu si Euridice, acel Largo din Concertul pentru flaut al lui Vivaldi, toate evocand o pace astrala, o binecuvantata liniste interioara, o melancolie peste care nu a trecut inca valul cel negru al disperarii. E numai tristete curata, rece, trecuta prin sita de bronz a celor ce stiu a se stapani. - Eugen Barbu

 

Se distinge in toata creatia lirica a lui Grigore Arbore o tensiune, i-as spune, „neutralizata”: cu aceeasi discreta fervoare se figureaza un spatiu crepuscular si un timp utopic, insule eoliene, cetati scufundate, epoci istorice suprapuse precum in falia despicata de sapa arheologului; insa si o receptare a miracolelor elementare, o fermentatie a materiei in cosmice prefaceri. Melancolia ramane suverana, ea domina spasmele minerale si vegetale, ea planeaza asupra vesperalelor viziuni ce scot la iveala fragmente de civilizatii, franturi de mituri inculcand un frison special. (Dinu Flamand)

 

Grigore Arbore este un mare poet al bucuriei simple a contemplatiei creatiei. A aurorei, dar si a crepusculului acesteia. A lumii, creatie a Divinitatii, a artei, creatie a omului, si a tuturor impulsurilor care leaga cele doua planuri. Un sens al plenitudinii anima aceasta poezie austera, un fior al jubilatiei ii tulbura suprafetele armonioase. - Razvan Voncu

 

Cele zece carti de versuri, reunite acum intre aceleasi coperte, definitiveaza un (auto)portret cu linii doar mai apasate in timp peste contururi trasate de la inceput cu o notabila siguranta si cu intuitia de a fi surprins tonul si culoarea esentiale. Nicio stridenta nu poate fi inregistrata intre ramele acestui chip liric inscris cu o eleganta discretie in galeria congenera, iar tabloul receptarii e nu mai putin calm si echilibrat. - Ion Pop

 

Poezia sa face trimitere la un ev scufundat, de mult apus, un ev in care razboaiele si cataclismele sociale tintuiau populatia intr-o stare primitiva, exasperanta, captiva, intr-un timp aluvionar, anacronic. In poezia sa nu prea e vorba de sentimente, trairi si participari la un timp anume, ci doar de elemente telurice, de inundatii, de ploi si vanturi vijelioase, de ierni scitice de tip ovidian, de destramari si dureroase declinuri. - Mircea Popa