Lecturile biblice din cadrul Sfintei Liturghii reprezinta miezul si elementul cel mai vechi, constitutiv, al primei parti a acesteia, numite Liturghia catehumenilor sau Liturghia cuvantului. Daca lecturile veterotestamentare din Lege si Profeti au disparut din Liturghiile ritului bizantin aproape cu totul (cu exceptia Liturghiilor unite cu Vecernia), cele noutestamentare au locul lor indelebil in cadrul celebrarii euharistice, fiind precedate de versete sugestive din Psalmi (numite Prochimene si Aliluiare). De aceea, Apostolul este o carte absolut necesara savarsirii Dumnezeiestii Liturghii si a majoritatii slujbelor ortodoxe. El cuprinde cartile Noului Testament in afara de Evanghelii si Apocalipsa. Numele consacrat ii dezvaluie continutul, format din scrieri apostolice, care cuprind viata, activitatea si invataturile Apostolilor Mantuitorului. Cum aceasta colectie se deschide cu Faptele Apostolilor, numite in limba greaca Praxeis, intreaga carte s-a mai numit in vechime, la noi, si Praxiu sau Praxapostolos. In Biserica Ortodoxa Romana, incepand din secolul al XVII-lea, textul scripturistic a fost impartit in pericope, spre o mai usoara intrebuintare, iar cuprinsul a fost organizat dupa modelul Sfintei Evanghelii, continand intai pericopele din lectura cursiva (incepand cu Faptele Apostolilor si terminand cu Epistola catre Evrei, adica de la Pasti la Sambata cea Mare), continuand cu pericopele numite ale Minologhionului (specifice fiecarui praznic si Sfant mai important, asezate pe lunile si zilele anului bisericesc), si incheind cu cele necesare la diverse Sfinte Taine si ierurgii. Sfintii Parinti ai Bisericii vorbesc despre importanta si semnificatiile acestor lecturi in comentariile lor liturgice. - [din Cuvant inainte]