Ca dramaturg, Delavrancea isi da masura in trilogia care reinvie istoria Moldovei din prima jumatate a secolului al XVI-lea, prin figurile domnitorilor Stefan cel Mare (Apus de soare), Stefanita-voda (Viforul), Petru Rares (Luceafarul). - Gabriela Dragoi

 

Delavrancea a luat hotararea de a scrie trilogia Moldovei ( Apus de soare, Viforul, Luceafarul ) intr-un moment de cumpana istorica: in 1907, dupa evenimentul tragic al inabusirii rascoalelor taranesti in sange. Confruntate cu o acuta criza politicianista si cu dificultatile inerente unui stat inca in formare, tarile romane aveau nevoie de un puternic mit al trecutului, in jurul caruia identitatea lor greu incercata sa se coaguleze. Trecutul glorios avea astfel un rol reconfortant, de furnizor de incredere si optimism, cu atat mai mult cu cat destui scriitori din epoca puneau sub semnul intrebarii insasi revolutia de la 1848, in a carei proasta implementare vedeau insesi cauzele revoltei taranesti. Delavrancea se uita mai departe in trecut si se opreste asupra figurii lui Stefan cel Mare. […] Desi este protagonist doar in Apus de soare, in fapt marele domnitor domina intreaga trilogie, ca un fel de simbol care nu a mai putut fi depasit: cei care ii succed la tron, Stefanita (Viforul) si Petru Rares (Luceafarul) nu se ridica la valoarea lui, factorul psihologic inhibitor fiind analizat mai ales in Viforul. In special prin crearea acestui mit istoric, pornind de la bine-cunoscutul domnitor, Delavrancea va trai mereu in sufletele publicului larg si va avea un loc si in istoria literaturii romane. - Oana Soare