Cel de-al doilea volum al Armoniei tonal-functionale trateaza modulatia diatonica, precum si aspectele complexe ale armoniei cromatice si enarmonice. Sub raport stilistic, armonia barocului si cea a clasicismului vienez este prezenta mai ales in capitolele consacrate modulatiei diatonice. incepand cu armonia cromatica, balanta inclina din ce in ce mai mult inspre romantism, caracterizat printr-o serie de fenomene novatoare in domeniul cromaticii, al enarmoniei, relatiilor de terta s.a., care vor duce in creatia tarzie a lui Wagner la modulatia continua sau, in creatia timpurie a lui Schonberg, la renuntarea partiala (mai tarziu chiar definitiva) la conceptele armoniei tonal-functionale. Se incheie, astfel, o perioada istorica de aproape trei secole, timp in care s-au creat majoritatea capodoperelor muzicii universale.