Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Arta de a conduce. Discursuri politice 2000-2013

De (autor): Adrian Nastase

0
(0 review-uri)
Arta de a conduce. Discursuri politice 2000-2013 - Adrian Nastase

Arta de a conduce. Discursuri politice 2000-2013

De (autor): Adrian Nastase

0
(0 review-uri)
Această carte conține un mesaj pe care îl recomand tuturor celor care vor să facă politică la un anumit nivel. Pentru a învăța că a atinge vârful presupune să ai vocație. Politica este o meserie greu de învățat și ușor de condundat cu spectacolul. Între lumina reflectorului și umbra sălii de ședință, între fraza rostită la pupitru și nota de subsol dintr-un document de lucru, se decide soarta proiectelor, a instituțiilor și, uneori, a unei întregi societăți. - Dan Andronic
 
Acum, într-o perioadă foarte învolburată, în care anomia, haosul şi iraționalul par a fi dominante, am hotărât să redau publicului o parte din discursurile susținute în perioada 2000-2013, în calitate de preşedinte al Partidului Social-Democrat, preşedinte executiv ori preşedinte al Consiliului Naţional. Discursurile din volum acoperă o perioadă importantă pentru istoria politică a României, care consider că ar putea fi mai bine înţeleasă şi prin apelul la aceste artefacte politice. - Adrian Năstase
Citește mai mult

nou

65.00Lei

65.00Lei

Primești 65 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Comandă până la 14:00:

Estimare livrare miercuri, 3 decembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Plasează rapid comanda

Important icon msg

Poți comanda acest produs introducând numărul tău de telefon. În cel mai scurt timp vei fi apelat de un operator Libris pentru preluarea datelor necesare.

Completează mai jos numărul tău de telefon

Descrierea produsului

Această carte conține un mesaj pe care îl recomand tuturor celor care vor să facă politică la un anumit nivel. Pentru a învăța că a atinge vârful presupune să ai vocație. Politica este o meserie greu de învățat și ușor de condundat cu spectacolul. Între lumina reflectorului și umbra sălii de ședință, între fraza rostită la pupitru și nota de subsol dintr-un document de lucru, se decide soarta proiectelor, a instituțiilor și, uneori, a unei întregi societăți. - Dan Andronic
 
Acum, într-o perioadă foarte învolburată, în care anomia, haosul şi iraționalul par a fi dominante, am hotărât să redau publicului o parte din discursurile susținute în perioada 2000-2013, în calitate de preşedinte al Partidului Social-Democrat, preşedinte executiv ori preşedinte al Consiliului Naţional. Discursurile din volum acoperă o perioadă importantă pentru istoria politică a României, care consider că ar putea fi mai bine înţeleasă şi prin apelul la aceste artefacte politice. - Adrian Năstase
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo