Arta, tehnologie si spatiul public. Simpozion: Cluj-Napoca, 24-25 ianuarie 2003

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a adus puterea centrala in prim plan mai mult ca niciodata. Cuvintele de ordine erau centralizare, maximizare, standardizare, concentrare, masificare. In "lumea libera" sau in cea comunista totul era gandit la nivelul masei, la nivel comunitar. Spatii publice au fost construite pentru gustul comun si aveau in subsidiar si rolul habermasian de a realiza si de a facilita comunicarea - o comunicare care devenise insa mai degraba comercializanta si manipulatoare prin publicitate sau prin simbolistica politica decat creatoare de opinii personale sau colective pertinente.

 

Tehnologia s-a remarcat mai intai ca arta a administrarii resurselor: miniaturizare, inlocuirea materiilor prime clasice, reducerea drastica a consumurilor energetice. In timp, tehnologia s-a constituit ca arta in sine, estetizarea obiectelor si ,,designul de unica folosinta" cunoscand o expansiune fulgeratoare. Crearea spatiilor publice in care comunicarea/comuniunea este spontana a fost imposibila in conditiile modernitatii, cand statul era la carma caravelei, ceea ce a condus la construirea unui intreg esafodaj critic asupra raporturilor intre putere si individ prin mijlocirea spatiului public. Va fi posibila crearea spatiilor publice ideale in noua conjunctura politico-economica?

 

Discursul intelectual asupra spatiului public s-a definit in Occident dupa Al II-lea Razboi Mondial, iar in estul Europei, abia dupa caderea regimurilor comuniste. Autorii volumului vorbesc despre public si privat, despre corp in spatiul public, despre vizibilitatea orasului, despre viziunea geografica a spatiului public.