Altucher spune ca spera sa fi invatat cum sa se aleaga pe el insusi. Vreau sa invat in fiecare zi cum sa-mi accept mediul, cum sa fac ce vreau, cum sa fiu aproape de cei de care vreau sa fiu aproape si sa accept faptul ca nu pot sa-mi controlez viitorul. Universul e infinit si nu trebuie limitat de zona de confort care mi-a fost inoculata de propriile mele temeri, de temerile altora, de solicitarile altora, de nevoile altora.

 

Cartea Alege-te pe tine insuti a fost scrisa, dar autorul a lasat in afara ei un numar insemnat de povesti, pentru ca acel volum nu era gandit ca o carte cu povesti. Obiectivul acelei carti este acela de a ajuta, si chiar daca relatarea unor povesti este adesea cea mai buna maniera de a transmite un mesaj, cartea in sine nu-si propunea sa relateze povesti. James Altucher spune ca aceasta carte audio este cel mai bun material scris vreodata de el. Sunt atat de mandru de povestile din acest audiobook, incat…incat nu stiu. Pur si simplu, sunt foarte mandru de ele.

 

Am inceput sa scriu fictiune in urma cu vreo douazeci si cinci de ani. Scriam trei mii de cuvinte pe zi…eram programator asa ca mi-am ales un loc de munca la care scriam un program, si n-aveam altceva de facut decat sa ma ocup de mentenanta acestuia. Cum programul functiona, imi petreceam aproape tot timpul scriind si citind.

 

Iata una dintre povestile de pe audiobook:

 

"CUM SA FII SUPER-EROU

L-am mintit ca sa obtin un loc de munca. Managerul fondului hedge m-a intrebat cati bani am in contul bancar. Eu aveam ZERO, dar i-am raspuns: «Un milion de dolari». Asta se intampla in 2002. In cei doi ani dinainte pierdusem toti banii pe care-i castigasem vreodata si casa. La momentul acela eram falit. El a zis: «Cum iti permiti sa traiesti din asa ceva?» Ceea ce acum mi se pare ridicol este ca la momentul acela am simtit cum fiecare celula din mine se intoarce cu susul in jos de rusine.

 

Am avut impresia ca as fi demonstrat ca am curaj daca i-as fi intors intrebarea. «Pai, tu cati bani ai?» «O suta de milioane de dolari», mi-a zis el. Cine stie? Unul dintre prietenii mei mi-a spus ceva: «Nu poti sa stii niciodata cati bani are cineva pana in clipa in care incepe procedurile pentru faliment».

 

Am citit o statistica conform careia oamenii mint (includ aici si «minciunile nevinovate») in medie de zece pana la doua sute de ori pe zi. Am citit si ca oamenii rostesc in medie in jur de doua mii cinci sute de cuvinte zilnic. Asa ca una dintre tehnicile prin care sa ne oprim din mintit este sa nu mai vorbim. Eu incerc sa nu vorbesc. Incerc sa rostesc in jur de o mie de cuvinte pe zi.

 

Eu si managerul fondului hedge am plecat apoi sa luam cina cu sotia lui. O insela, dar atunci nu stiam asta. Citisem toate cartile lui favorite, asa ca puteam sa-i citez din ele. «Care sunt cartile tale preferate?» m-a intrebat. I-am citat din acele carti (rahaturi scrise de Ayn Rand). Apoi am citat dintr-un articol de cercetare pe care-l scrisese in 1969 si pe care-l gasisem ingropat intr-o revista. M-a intrebat: «Ce alte subiectele ma intereseaza, in afara de finante?» Stiam ca-i place baseball-ul, asa ca am vorbit despre diverse povesti din baseball pe care le citisem recent. Baseball-ul e plictisitor.

 

Managerul fondului hedge mi-a dat bani sa-i gestionez. Era primul meu «job» in domeniul financiar. Intr-un interval foarte scurt am dublat suma pe care o primisem de la el. Cam un an mai tarziu am scris o carte despre cum facusem asta. M-a concediat pe loc. Credea ca am dezvaluit prea multe. Mi-a scris: «Relatia noastra financiara s-a incheiat». Eu am scris: «Ba nu s-a incheiat. Imi datorezi bani, fiindca ai castigat foarte mult de pe urma mea». Asa ca mi-a trimis imediat un cec. Intr-o zi trebuia sa duc masina tatei inapoi la reprezentanta auto. Tata suferise un atac cerebral, era in coma si n-avea sa mai conduca niciodata o masina. Dupa ce am returnat-o, managerul fondului hedge m-a sunat si m-a invitat la cina.

 

M-am dus la cina si am inceput sa beau destul de mult. Ma simteam deprimat. In dreapta mea era amanta. Si in fata mea se afla fiica managerului. Eu eram timid si cam indragostit de fiica, asa ca am trantit singura intrebare care mi-a trecut prin cap: «Ia spune, ce parere ai ca (managerul) si (amanta) se afiseaza atat de mult in public?»

 

(Fiica) s-a uitat la (amanta) si a zis: «Cred ca e o tarfa ahtiata dupa bani». Apoi s-a ridicat si a iesit din restaurant. Eram ingrozit si jenat. (Sotia) chiar mi-a scris a doua zi, suparata pe mine, si (managerul) era suparat pe mine, pana cand, in cele din urma, le-am spus tuturor: «Asta e problema familiei voastre. Eu am propriile probleme de familie.»

 

Oricum, cartea mi-a aparut chiar dupa asta, si am fost concediat. Toate acestea vor sa spuna ca e mai bine sa vorbesti mai putin. Mai putine minciuni, mai mult timp ca sa asculti si sa gandesti, si sa visezi cu ochii deschisi. Mai putine situatii stanjenitoare. Mai putine masti pe care sa le port. Garderoba mea mentala nu poate sa adaposteasca un numar nesfarsit de masti. Cu cat inaintez in varsta, cu atat scade numarul de masti care incap in garderoba aceea. Alte avantaje cand iti tii gura: nu-ti intra muste in ea. Iti intra si mai putina mancare, asa ca mananci mai bine. Dai mai putine sfaturi. Oricum, nimeni nu urmeaza sfaturile pe care le dau eu. Oamenii fac ce vor pana se ranesc, asemenea unui copil care pune degetele pe plita. E mai usor sa spui adevarul. Asta inseamna ca trebuie doar sa-ti amintesti cate ceva.

 

Rostirea unei minciuni inseamna ca trebuie sa-ti amintesti, SI DUPA ACEEA sa nu scapi din vedere minciuna. Prea mult stres! (Detectoarele de minciuni functioneaza, de fapt, prin masurarea nivelului de stres). Faptul ca faci mai putina „gura” inseamna ca incepi sa-ti folosesti mai mult ochii si urechile. Asa cum persoanele nevazatoare au simtul auzului si al pipaitului mai dezvoltate. Nevazatorii par sa-si fi transformat celelalte simturi in superputeri. Intr-un anumit fel, cei care vorbesc mai putin sunt asemenea super-eroilor.

 

Daca devii super-erou si ma vezi zacand abandonat in sant, te rog sa ma salvezi.”