Istoria medicinei se afla azi intr-un proces de transformare conceptuala determinat, pe de o parte, de interogatiile societatii cu privire la provocarile progresului stiintific si mai ales dilemele morale pe care implica iar, pe de alta parte, de efortul de reactualiza idei si teorii medico-sociale ce au individualizat scolile medicale nationale in plan european. Destul de discreta pana in 1989, istoriografia medicala est-europeana este readusa gradual in actualitate, prin contributii care se vor esentiale pentru intelegerea istoriei continentului.

 

De evolutia medicinei la noi se poate vorbi odata cu perioada premoderna, apoi epoca fanariota, Unirea Principatelor si legislatia aferenta, Independenta (1877-78), Razboiul Balcanic (1912-13), Romania Mare, perioada interbelica cu ascensiunea dreptei care se termina odata cu primele structurari comuniste, imediate dupa 1945. Dezvoltarea agendelor biomedicale si sociale din Romania, intre 1800-1945, cu precadere pe medicina legala, psihiatrie, evolutionism, eugenism si medicina sociala, s-a corelat inerent cu teme identitare cultural-nationale. Istoria medicinei romanesti a oglindit aceste schimbari sociale prin reflectarea rolului profesiunii medicale in crearea unui stat national modern si sanatos, prin crearea unui sistem sanitar modern, prin crearea unei retele spitalicesti, sisteme azilare, institute de cercetare, catedre universitare, prin care psihiatri, eugenisti, medici legisti au oferit remedii pentru bolile somatice si sociale prevalente in Romania de atunci.