Eugenio Montale (1896-1981) este poetul care in anul 1967 a fost numit senator pe viata, iar in anul 1975 i-a fost acordat premiul Nobel pentru literatura. Celebrele sale culegeri de poezie "Oase de sepie", "Ocaziile", "Satura", "Xenia", "Caiet pe patru ani", gustatele cronici muzicale si literare din paginile ziarului "Corriere della sera", vibratia intelectualului la trecerile dintre vremi, ne spun cate ceva despre conditia umana, vorbesc despre un poet ce nu s-a instrainat de lumea in care a trait, in care n-a luat efemerul drept esenta, neputand trai in armonie cu vremelnicele imprejurari. Este initiatorul si reprezentantul poeziei ermetice italiene, un liric meditativ abordand motivele simple: peisajul uneori "halucinant", evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilaria, aspiratia spre libertate, dar si dialogul cu istoria recenta. Este considerat unul dintre cei mai importanti poeti italieni moderni. Moare la 12 septembrie 1981, lasand in urma o opera restransa cantitativ: doar cinci volume de versuri si doua de eseuri, dar impunatoare prin valoarea si particularitatile lor artistice.