Fragment din romanul "Babbitt" de Sinclair Lewis:

"Tot atat de palpitanta ca si pornirea motorului era pentru Babbitt drama parcarii masinii in fata biroului. Cand coti din Oberlin Avenue spre Third Street, N.E., se zgai sa vada daca nu mai era vreun spatiu liber printre masinile aliniate de-a lungul trotuarului. Baga de seama iritat ca scapase un loc catre care tocmai se indrepta un rival. Zarind mai incolo o masina ce se departa de trotuar, Babbitt incetini, facu semn cu mana soferului ce claxona in urma lui si, gesticuland agitat, pofti o batrana sa treaca, apoi brusc facu o manevra, ca sa evite un camion care se apropia din partea cealalta. Lovind cu rotile din fata bara de otel a masinii dinainte, opri, dupa care, strangand cu putere volanul, se strecura de-a-ndaratelea in locul ramas vacant. Cu toate ca nu avea la dispozitie decat cativa centimetri, reusi sa traga masina la trotuar. Era o isprava barbateasca, executata cu maiestrie. Multumit, prinse una dintre rotile din fata intr-un dispozitiv de otel, ca, masura de precautie impotriva hotilor, apoi trecu strada, indreptandu-se catre biroul agentiei sale imobiliare, situat la parter in cladirea Reeves.
Blocul Reeves era inca mai putin inflamabil decat o stanca si la fel de practic precum o masina de scris; numara in total paisprezece etaje, cladite din caramida galbena presata, si avea linii simple, drepte, fara ornamentatii. Era ocupat de birouri de avocatura, cabinete medicale, reprezentante de masini, saibe abrazive, sarma ghimpata si utilaj minier. Firmele lor aurii straluceau la geamuri. Intrarea, in stil prea modern ca sa mai fie impodobita cu coloane grandioase, era sobra, linistita, austera. La parter, pe latura din Third Street, se gaseau o agentie a Western Union Telegraph, cofetaria Blue Delft, papetaria Shotwell si Agentia imobiliara Babbitt-Thompson.
Babbitt ar fi putut intra in birou de-a dreptul din strada, cum faceau clientii sai, dar se simtea mai de-al casei cand, trecand prin coridor si intrand pe usa din dos, putea fi vazut si salutat de taranime.
Cu oamenii marunti, necunoscuti, intalniti pe coridoarele cladirii Reeves - liftierii, curierii, mecanicii, intendentul si schiopul cu aer suspect, care tinea standul cu ziare si tigari -, nu era nicidecum concetatean. Erau de fapt niste taranoi care locuiau intr-o vale ingusta, interesati numai de soarta lor si de bloc. Strada lor principala era holul de la intrare, cu pardoseala lui de piatra, cu plafonul sobru de marmura si cu vitrinele interioare ale pravaliilor. Salonul de frizerie al blocului era punctul cel mai animat al acestei strazi, dar in acelasi timp ii prilejuia lui Babbitt oarecare mustrari de constiinta. El, personal, era clientul „Salonului pompeian de frizerie" de la hotelul Thornleigh si, de fiecare data cand trecea prin fata frizeriei blocului Reeves, de zece ori, de o suta de ori pe zi, simtea ca e infidel satului sau."