"Daca vrei sa-ti fie bine, trebuie sa faci sacrificii!" rosteste Rares din senin zicala tatalui sau, observand de asemenea ca degetul sau tasnise din nou catre tavan.

"Nu-i adevarat, nu trebuie!" aproape ca striga Elvira. "in viata trebuie sa te mai si bucuri de lucruri!" Apoi tonul ei se lmblanzeste, parand brusc resemnata. "Uite, nu vrei sa-ti cumparam si tie o pereche noua de pantaloni, sa ii porti la serviciu? Nu mai ai decat doua, si alea vechi..."

"N-am nevoie," rosteste el pe un ton obosit, dar ferm. "Cand vom avea si noi tone de bani ca altii, atunci poate o sa-i dau pe porcarii. Da' nici macar atunci," concluzioneaza el, lmpreunandu-si bratele in fata pieptului, cu pumnii incordati. "Asa ca mai lasa-ma cu discursurile tale, ca am obosit."

Elvira il priveste fara sa se miste, dupa care porneste cu pasi apasati catre dormitor.

"O sa ajungi la fel ca taica-tu," rosteste ea, ca o soapta rau prevestitoare. "O sa stai singur in frig si intuneric si nu o sa te viziteze nimeni!"