Desi a abordat toate speciile prozei foIclorice, basmele sunt acelea care i-au asigurat lui Ispirescu popularitatea. El recreeaza basmul, intocmai ca povestitorii populari, pastrand schema, formele fixe specifice folclorului, oralitatea, expresiile populare. Personalitatea proprie transpare, totusi, din intentiile moralizatoare, din tonul, uneori romantic, din amanuntele istorice si mitologice pe care le include in povestire.
Basmele lui Ispirescu reprezinta un bogat material de studiu pentru cunoasterea culturii noastre populare. Devenite clasice, ele au contribuit, alaturi de operele marilor scriitori, la formarea limbii noastre literare. - Lucia Cires
CUPRINS
Fisa biobibliografica 
Referinte critice
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte 
Praslea cel voinic si merele de aur 
Sarea in bucate 
lleana Simziana 
Fat Frumos cel ratacit 
Greuceanu 
Cele douasprezece fete de imparat si palatul cel fermecat 
Cei trei frati imparati 
Fata saracului cea isteata 
Fata mosului cea cuminte 
Copilul cel istet 
Insira-te margaritari 

Fragment din basm:

"— Cautam, zise el, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
 — Daca cautati ceea ce zisesi, aci este.
Atunci descalica si intra in palat. Acolo gasi inca doua femei, una cu alta de tinere; erau surorile cele mai mari.
El incepu sa multmeasca zanei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o cina placuta si numai in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde va voi dansul; pe urma ii facura cunoscuti tuturor lighioanelor, de puteau umbla in tihna prin padure.
Femeile il rugara sa locuiasca de aci inainte cu dansele, caci ziceau ca li se urase, sezand tot singurele; iara el nu astepta sa-i mai zica o data, primi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si cauta.
Incet, incet, se deprinsera unii cu altii, isi spuse istoria si ce pati pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica. La insotirea lor, stapanele casei ii detera voie sa mearga prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i si spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii.
Petrecu acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca ramasese tot asa de tanar, ca si cand venise. Trecea prin padure, fara sa-l doara macar capul. Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit. Iesea adesea la vanatoare; dar, intr-o zi se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri; suparat alerga dupa el si dete si cu a treia sageata, cu care il si nimeri; dar nefericitul, in invalmaseala, nu bagase de seama ca, alergand dupa iepure, trecuse in Valea Plangerii. "